Lin si apoi

Lin şi apoi

Din calmul apei cristaline supusǎ naturii efemere,

Apare o surǎ muritoare aprinsǎ in zȃmbete şi vise,

Ce incǎlzeşte privitorul simplu, oaza linǎ-n fericire.

Ne intrebǎm acum cum oare, sibila vieţii tot şopteşte,

Cuvinte dulci apuse in miere, recunoscute drept modele.

Din cufǎrul etern al luncii pure, nuferii cȃntǎ şi suspinǎ,

Cǎci ea se pare cǎ nu vede iubirea ce rǎsare in depǎrtare,

Apare in calmul vast surprins in realitǎţi duale libertine,

Un cavaler abil in roua dimineţii instruit sǎ spunǎ,

Domniţǎ dragǎ vǎ sǎrut, Venus feericǎ şi unicǎ intre stele.

Silueta rǎsǎritului apune in aburii lebedelor indrǎgostite,

Care plutesc suav deasupra oglindei cerului albastru,

Si ii cȃntă serenade nestematei umane ce inroşită rȃde.

Incepe dansul inimii, vioarele plăpȃnde şi lirele in teatru,

Işi adună pulsul inspiraţiei cȃntȃnd angelice balade.

Un zȃmbet natural, pasiunea fiinţei de a trăi sperȃnd,

La drumul vieţii, inceputul, ce aşterne ziua ce urmează,

In spectrul dragelor cuvinte doar patimi felurite respirȃnd.

Din Universul reintregit implozia suferinţei, lupta cruntă,

Uimeşte micul intim paradis al domnişoarei etern rȃzȃnd.

PS: Am să-ti ofer o mică bucaţică din suflul inimii ce plȃnge,

Frȃntura pură a esenţei unui mic copil dinspre Apus,

Dar ce pulsează mereu şoptind: „Eşti calmul meu ascuns in stele.”