Castelul de smarald translucid
Castelul de smarald translucid
Acompaniat de suflul reajustat la intrigile ce se pot infiripa in jurul meu incep să inaintez cu drag spre marginea coastei scolţuroase unde mă cheamă o şoaptă. Ce voce subtilă care simt că poartă o taină regenerativă pentru suflet, motiv pentru care trebuie să reuşesc să ajung acolo şi să inţeleg mai multe din inconştienţa cascadei de ore, zile, săptămȃni şi luni prin care am trecut pȃnă in acest fragil prezent. Este cu adevărat uimitor cum viaţa ne oferă, in cele mai neaşteptate circumstanţe, posibilităţi extinse de parcurs, de ales. Sub felinarul nestins al unei pasiuni ce luminează o mică porţiune de speranţă, imi pregătesc atent rucsacul, cu tot ceea ce am nevoie pentru a completa această aventură a sinelui, care este patronată de gȃndurile ce frecvent ajung de la rezidenta castelului de smarald.
Intr-o togă apusă şi fragmentată de furnicile slugarnice ale timpului incep să mă ridic de pe banca albastră de cristal ce sȃngera lacrimi de negare că o să plec. Surȃsul imi apare pe buze, un pic cam agresiv aş putea adauga dar simt că prezenţa lui ar insemna răsadul unui crez. Incep să inaintez pe cărarea intunecată al alter-ego-ului mai mare, mai puternic, care nu plȃnge, nu sȃngerează, nu simte absolut nimic şi este al meu. Castelul se intreţine intr-un sărut pătimaş cu o ceaţă ce in străfulgeri pulsatile imi mai zȃmbeşte curtenitor. La fereastra celui mai ascuţit şi inalt turn ferecat de răni deschise, observ cum o batistă albă de catifea cu fire de aur impletite care formează schiţa detaliată a unei frunze de arţar, incepe să plutească timid in calea mea, parcă invitȃndu-mă să o urmez.
Cu o mişcare agresivă pierdută intr-o intensitate inspăimȃntătoare apuc frȃntura unui suflet alb, batista ursitoare a destinului şi o studiez atent, incercȃnd să identific textura şi calitatea ce stă in spatele unei creaţii bizantine divine. O frunză de arţar creionată de fire de aur şi vertebrele afişate de o platină strălucitoare iar in centru ceva deosebit, un smarald şlefuit in formă de buze care imi aduce aminte doar de o singură pereche. Fragilitatea unei buze inferioare a cărei miere mă indeamnă să o ispitesc pe cea de sus şi să mȃngai un gȃnd ce se pierde in vraja unui cărăuş transparent al lunii iunie. Inaintez pe drumul ce este atȃt de prăfuit deşi suprafaţa pe care păşesc pare solidă, nivelată şi de incredere.
Inaintez ignorȃnd colţii bine şlefuiţi ai negriciosului timp pierdut care atentează cu o imensă plăcere, retrăgȃndu-se in ultimă instanţă inainte de a mă atinge. Inaintez jonglȃndu-mă cu frica, incertitudinile şi instinctul de supravieţuire care pe rȃnd imi şoptesc cu drag cuvinte menite să mă facă să mă opresc. Inaintez chiar şi făcȃnd abstracţie de faptul că rucsacul in care car un dor, devine din ce in ce mai greu cocoşȃndu-mă pȃnă in apropiere de firul obraznic al adidaşilor care, purtătorii de cuvȃnt ai picioarelor goale mă injură constant. Inaintez către castel purtȃnd in suflet esenţa unui singur dor ce pulsează.
