Ursit
Ursit
De multe ori reflecţia picăturilor de ploaie imi pare crudă şi incerc să mă ascund de ea in goliciunea unui loc uscat dintr-o incăpere uitată. O teamă familiară imi surȃde atingȃndu-mă uşor pe obraji şoptind candid in ceaţa aerului călduţ „dragul de tine, mă bucur pentru sclipirea ta din ochi.” Observ că am pantalonii prăfuiţi de temeri şi iluzii transpirate şi m-aştern ingrijorat pe covor ştergȃnd cu mȃinile izul murdăriei ce mă jenează. Simt totuşi că sunt ocrotit de o putere mai mare decȃt mine şi care imi ghidează cu uşurinţă mȃna dreaptă să curăţ corespunzător petele acidice care imi ocupau o mare porţiune din veştmȃntul picioarelor. Reuşesc intr-un final fericit să izbăvesc ridicȃndu-mă cu incredere şi privind atent la fereastra ce se mişcă lasciv dar agresiv in ritmul furtunii de afară. Sunt aievea certat fără sfială de negura intunericului care mă cheamă inăuntru şi să mă scufund din nou in grota protectoare de unde am ieşit să investighez sursa zgomotelor recurente. Totuşi presimt că lucrurile se pot alina singure, doar pȃnza de păianjăn expusă de fulgere in cerul atotcuprinzător ce il privesc nu va continua să se extindă pȃnă la nesfȃrşit. La fereastră, mă simt relativ in siguranţă deşi suspect cred că pulsul vocii mele devine riguros cu frȃnturile emotive ce izvoresc din sufletul meu fragil. Deja un lucru devine limpede, aşteptările harpice se infiripă in mintea mea răpusă de un dor succesiv ce-mi oferă doar răspunsuri vagi, fără esenţă. Intr-un colţ ascuns al păturii divine cereşti observ o timidă stea ce devine din ce in ce mai puternică, şoptindu-mi parcă prin străfulgerile ei delirante un secret ce mă intrigă.
Uimit de insistenţa luminoasă a stelei ce incȃntată se aproprie intr-o rază mai pertinentă de mine, ignorȃnd vacarmul inconjurător, mă las ademenit de şoaptele ei dar in acelaşi timp mai verific odată zăvorul de la fereastră. Ingropat de revelaţii simple privind nesinceritatea din jurul temerilor legate de brutalitatea furtunii, mă retrag in interiorul casei aşezȃndu-mă pe canapea, privind atent la rigurozitatea ideilor ce progresiv se formează in minte.
Dor, dorinţă şi „-isme”
Timpul trece iute, poate dinamica lui este un indiciu ca ziua de mȃine va aduce lumina privată de căldura privirii tale lăuntrice şi profunde. Totuşi lipsa devine stridentă dar bucuria revederii devine mai puternică iar comoara ce o avem ascunsă ne cheamă tandru să o dezgropăm cu atenţii şi suspine. Mesajul zorilor este lucid in exprimare şi dorinţă, el oferă speranţa că lumina soarelui ne va aduce căldura necesară ca dorinţa să se estompeze intr-o adiere trecătoare, răcoroasă şi delicat de plăcută. Devorat de un egoism ce creşte in putere cu fiecare secundă, minut consumat, imi aştern pătura gȃndurilor calde peste naturaleţea zȃmbetului tău. De multe ori pierd din vedere că poate „peniţa” mea virtuală iese de sub controlul meu strict şi oferă o porţie prea mare de stări, emoţii dar... nu ii neg onestitatea şi influenţa asupra pergamentului oferit cu drag cititorului. Am fost simplu in spirit creator, poate sărac in pasiuni interdependente insă precum oglinda albastră a Mării Ionice văd un revigorant şi drag alint emoţional. Cu mare durere fulgul folosit pentru a reda bastionul libertăţii dual impărtăşit nu vrea să irosească nici măcar o clipă in dorinţa sa de a răpune „rechinii” ceţii de a fi undeva departe. Un calm mă cuprinde de cȃte ori atentez la integritatea dorului folosind zȃmbetul tău aşezat sublim in corida stelelor atȃt de mult indrăgite de privirea ta. Trebuie să recunosc că este un deliciu emotiv hărăzit de Univers, să-mi amintesc dulceaţa buzelor şi ochii gingaşi ai unei nestemate dorinţe.
...Sibilă de drag făurită in focul sublimelor de mȃine sărutări...
