Un Rai insangerat de viu
Un Rai insȃngerat de viu
Izgonit complet din ceaţa decenţei simple de a trăi, fulgerul privirii mele atentează la eternitatea conştiinţei. Pasiunea neantului ingrijorează pȃnă şi cel mai destoinic filosof deoarece linia subţire dintre siguranţa albului şi francheţea delirantă a negrului este mult prea fragilă pentru a-mi susţine determinarea. Discutȃnd cu umbrele eliberate pentru o serie scurtă de minute, incerc să-mi păstrez calmul şi să nu cad victimă viciului de a deveni purtătorul blazonului de aur insȃngerat. Este o luptă pe care ştiu că nu aş putea să o cȃştig dar potenţa laturii mele luminate nu a fost pusă la incercare decȃt odată. Rănit grav, cu cicatrici ce insă sȃngerează in tomuri delicat redactate, cred că experienţa trecută nu poate fi un semnal pozitiv pentru o eventuală reconfruntare. Totuşi prezentul candid ce imi alintă suflul imi arată subtilităţiile intunericului de mȃine şi importanţa Răsăritului. De altfel consider că prizonieratul ignoranţei privind repercusiunile groteşti ale unei călătorii in vasta grotă a negrului perpetuu, nu este productiv pentru cunoaşterea extinsă a sinelului.
Apoi noi, oamenii, purtătorii de seamă ai primitivismului amoral şi etern nociv, ne complacem in iluzia separării clare şi definitive a binelui de rău. Un fluviu masiv, adȃnc şi cu locatari agresivi distinge clar tărȃmul negru locuit de barbarisme progresive, oameni haini, adevaraţi Spȃni Roşii sau viermi contagioşi cu pandemia IGR (idioticul gestant recalibrat). Tărȃmul alb, o peisaj răpus de cȃntece ambientale de lire, veşnic nici cald nici rece, cu pȃlcuri de lumină plutioare, in care vieţuitoare idilice işi rezervă dreptul de a emite judecăţi, oferi sfaturi şi a se privi mereu drept intermediari libertini ai voinţei divine. Castelul ruginit al judecăţii, zilnic asediat de rugăminţi şi pomeniri, se pare că in ultima vreme suferă şi după strigătele ascuţite ce se aud in văzduhul nopţii, suferă mult.
Mulţi profeţi enigmatici susţin cu fervoare că omul in deplinătatea lipsei sale acerbe de curaj, nu poate cunoaşte căldura luminii fără să nu treacă prin flăcările iuţi şi obraznice ale intunericului. Tind să le dau dreptate acestor ciori dezbinate in patimi, cu un ochi in frunte reflectȃnd inţelepciunea brută, deoarece găsesc frȃnturi de logică in şirul lor de profeţii. Omul trăieşte sub umbra comparaţiei, motiv pentru care suferinţa, durerea, deziluzia şi insuccesul poartă sigiliul negrului iar Răsăritul poate fie continua noaptea sau cu iz de curaj aduce răcoarea zorilor. Suspin cȃnd incerc să inţeleg complexităţiile pe care intunericul le poate oferi şi rȃd cȃnd realizez că unele aspecte trecute cu vederea pȃnă nu demult, devin clare in oglida sufletului dezmierdat de cuvintele dulci ale sinelui. Devin un Sir al Somnului dual, un cavaler ce trece dintr-o parte in alta cu ajutorul lupilor albi străvechi ce imi oferă protecţie in faţa altor vietăţi insetate de sȃnge sufletesc.
Incepe iar umbra să se perinde pe lȃngă uşa şi enigma se conturează din nou „Cȃt de singur inseamnă singur in negura intunericului şi cȃt de mult inseamnă iubirea incălzită de lumina eternă?”
 | |
| Sunt oare doar doua usi? |
