Frica de intuneric
Frica de intuneric
Impulsul de mă cufunda in tenebrele intunericului pare suscitat de o pasiune delirantă pe care incă nu o inţeleg. Nici nu mă gȃndesc să incerc să o controlez doarece realizez cȃt de pueril ar fi gestul meu şi lipsit de rezultate. Totuşi nu imi este teamă să intru in ceaţa muribundă a grotei zilnice de a trăi in Romȃnia, perpetuul intuneric in speranţe, idealuri sau perspective. O ţară pătimaşă in prostie, abuziv de nocivă in ghidul spiritual pe care il oferă, sinucigaşă in viitorul său, un adevărat călau experimentat pentru tineri ce işi pierd „boaşele” de fiecare dată cȃnd in mintea lor se infiripă orice gȃnd de a pune bazele unei afaceri. Emil Cioran avea dreptate cȃnd caracteriza această naţie drept locul gol al nulităţilor pierdute. Aş merge chiar mai departe, observȃnd cu lux de detalii evoluţia „morandistă” a tineretului şi nostalgia grotească a bătrȃnilor după „epocă de aur”, spunȃnd că Romȃnia a devenit pasărea Phoenix a pubelei regresive din Europa, care cu fiecare reincarnare devine mai puturoasă, mai nemernică in patimi suspecte şi mai productivă in „delicte” morale şi umane (referinţă la idioţenia unor familii de a face un morman de copii sortiţi eşecului in ciuda faptului că situaţia lor materială este sub limita sărăciei).
O stare de spirit care ne testează simţurile, celor puţini care incă avem puterea de a mai gȃndi pe lȃngă putreziciuni defectate gen orice „celebritate” romȃnească (nu dau nume deoarece ruginitele siliconate şi fudulii morţi dar vii (cu bani totuşi) sunt arhiprezenţi la televizor). Intunericul din ţara noastră acoperă porţiuni mari din teritoriu ignorȃnd pȃlcuri de speranţă in care lumina culturală, politică sau morală incă supravieţuieşte. Lichele parazitare care se perindă cu neruşinare pe lȃngă noi zilnic nu pot fi educaţi, este de-a dreptul imposibil deoarece pragul salvării a trecut cu mult timp in urmă iar gravele cicatrici nu pot fi vindecate prin vorbe inţelepte de redresare. Observ cum pămȃntul plȃnge de durere deoarece trebuie să susţină greutatea corporală a unor labili contagioşi care prin goliciunea minţii lor invocă poli de atracţie cu fiecare pas pe care il fac. Dezastrul moral in care se află ţara a fost iniţiat poate de comunişti, intreţinut de socialişti (ideologie impartăşită şi de tineri...) dar el a fost definitivat de pasivitatea arogantă a tineretului actual. Cu „nu” in braţe, in mȃna dreaptă cu „nu mǎ intereseazǎ” şi in mȃna stȃngǎ cu „ce prost e alǎ”, tȃnǎrul/a din ziua de azi se complac intr-un intuneric care le acoperǎ relativa potenţǎ şi ii aruncǎ in supremul neant, al ignoranţei. Nişte impostori inconştienţi de impostura lor dupǎ cum prea bine puncta Petru Cretia.
Stȃnca galantǎ a zilei de mȃine
Infiripat atent in jurul jugularei, perfid strȃngȃnd muşchiul atrofiat al inimii observ cum sunetul dilemei imi apare in faţa ochilor şi mǎ indeamnǎ sǎ il salut corespunzǎtor. Conştiinţa imi face cu smerenie semn sǎ am o atitudine eunucǎ şi sǎ nu stȃrnesc noi disensiuni cu sinele ce abia aşteaptǎ sǎ mǎ atace cu toate armele din dotare incǎ odatǎ, terminȃnd misiunea inceputǎ in runda precedentǎ. Dileme in praful focului ce arde armonios sfidȃnd moartea gȃndurilor şi reveria empatiei de a ne murdǎri pe faţǎ.
Oare am devenit sclavul propriilor credule intrebǎri, ce succesiv imi oferǎ motive suficient de puternice pentru a gǎsi consolare in Abis? Nu cred, cel puţin momentele sunt distincte şi ţin de un context pasional de lipsǎ. Tind sǎ cred cǎ pajiştea va fi mereu verde atȃta vreme cȃt amintirile nu cresc prea mari şi o relativǎ sursǎ de apǎ existǎ in adȃncuri. Conflict de interese interne cu sinele atȃt de mult urȃt de mine pentru neobrǎzarea de a apune in ilustrul cadru 0. Totuşi de la distanţǎ vǎd lumina care deşi in strǎfulgeri agresive mai işi diminueazǎ cǎldura vǎd cum vine spre mine şi mǎ acceptǎ aşa cum sunt: etern copil in fantezie, veşnic matur in sentimente.
