Whispers in the dark

Uneori, cea mai frumoasă parte a unei vacanțe nu este ceea ce ai planificat. Am ajuns în Alicante cu o listă lungă de locuri pe care voiam să le vizitez. Castelul Santa Bárbara, portul, Esplanada, centrul vechi. Credeam că acestea vor fi amintirile cu care voi pleca acasă. M-am înșelat. Cele mai frumoase momente au fost cele pe care nu le-am planificat. În fiecare dimineață porneam pe jos spre Playa de la Albufereta . În doar câteva minute eram cu picioarele în nisip. O plajă liniștită, cu nisip fin, apă limpede și, surprinzător, fără aglomerația pe care o întâlnești în multe destinații turistice. Era genul de loc în care puteai să auzi valurile, nu zeci de difuzoare.   Apoi descopeream cât de simplu este să explorezi Alicante. Stația de tramvai se află foarte aproape de hotel, iar în câteva minute puteam ajunge în centrul orașului, în port sau spre alte plaje și stațiuni de pe Costa Blanca. Nu am avut nevoie să închiriez o mașină și nici să-mi fac griji pentru trafic sau parcare. ...

Pierduți în ignoranță, uituci și reci din fire, români trădați de sine dau foc zilei de mâine. Se agită, strigă, scuipă, trăiesc în isterie — ce crudă armonie de ger și nepăsare... Iobagi fără de nume, plecați în fața umbrei, își vând tăcerea zilnic pe ruble însângerate. Au troc în iad, în taină, cu demoni fără chip și cad... devin doar umbre întunecate, în propria preamărire. Acolo-s regi, prinți fără coroane, regine de hârtie în tronuri de minciună. Ce crunt destin ai, Românie, pământ al răbdării oarbe, casa neputinței și-a viselor pierdute. Crești minți rătăcite ce nu mai văd lumina, nici stelele, nici drumul, nici rostul dintre ele. Tremur și cânt, simt că nu-i bine. Pământul sfânt se pierde în uitare. Și uit să dorm, căci nu mai știu cum va fi mâine.