In pasi de tango armat
Un puls ce piere
Invăluit de o ceaţă ruginită şi apăsătoare realizez că in ciuda gȃndurilor ce propun atitudini şi comportamente galante, respectuoase şi in relaţie cu afecţiunea ce o porţi pentru semenii tăi, unele bătălii pot fi pierdute. Regenerarea rănilor lăsate de războiul continuu ce il purtăm cu sinele animalic poate dura luni sau ani, in orice instanţă pe măsură ce iţi numeri picăturile de sȃnge vezi cȃte greşeli ai făcut şi te gȃndeşti că poate data viitoare in sfȃrşit vei cȃştiga. Cu regret imbibat in reculegerea idioticului bufon ce se arată pe la colţurile minţii şoptindu-mi vorbe de duh, inoportune, nocive şi distrugătoare, incep să strȃng frȃnturile unui suflet ce se pregăteşte pentru mutilare. Trebuie totuşi să conştientizez că tărȃmul pe care s-a dus această bătălie imi aparţine, cavalerii au fost instruiţi de mine iar greşelile au fost făcute de comandantul lor. Data trecută inamicul pur şi simplu a fugit, distras de luminile fugitive şi carismative ale Vestului. Acum săbiile au fost rupte de imprudenţa mea, de dorinţa nemeritată de a scurta bătălia, copilărie ce mi-a compromis şansele de a mai păşi complet in spirit şi inimă pe cȃmpia lui Marte. Timpul devine iar companion de drum, uşor mă retrag spre casă inhămat cu regrete, suspine şi sentinţe proprii sau aruncate asupra mea ce sunt adevărat de ispititoare in durere. Călărind o fărȃmă de viaţă, ce poartă urma unui sărut, poteca spre acel loc morbid pe care il detest se arată, mulţumită şi rȃzȃnd, in calea unui muritor ce işi trage inchisoarea corporală cu chiu şi mult amar.
Afară este frig, briza mȃntuitoare a vȃntului aduce cu ea un morman de sentimente şi cuvinte nespuse ce necesită tomuri pentru a fi inscripţionate corespunzător. In toată inţelepciunea incipientă şi copilărească pe care o deţin nu am ştiut să gȃndesc sănătos atunci cȃnd noaptea cerea asta de la mine. Făclia increderii a fost stinsă, cu apă de izvor. Am incercat să o reaprind insă văd că imi lipseşte sursa de foc, care o au doar cei care i-am ucis in bătălia teribilă pierdută cu mine insumi. Timpul, o dragul de el, imi protejează culoarea obrajilor iar Creatorul incă este lȃngă mine şi nu mă lasă singur. Stiu şi eu, poate acum cȃnd voi păşi in casă, o voi putea reface, amenaja, să o fac să pară lumească şi nu ruptă dintr-un colţ uitat şi evitat al Iadului..
Cazanul cu merinde
Pe măsură ce inaintăm in viaţă incepem să simţim cum lucrurile ne afectează in proporţii diferite iar in consecinţă ne maturizăm. Invăţăm să prioritizăm, invăţăm să nu mai criticăm şi să adoptăm un adevărat mod de viaţă liberal. Tind să cred că devenim atenţi la implicaţiile acţiunilor noastre in raport cu ceilalţi. Greşim, dar mergem mai departe. Ne doare, dar strȃngem din dinţi şi sperăm că a doua zi o să ne aducă un puls de lumină care să ne călăuzească in intunericul perpetuu al vieţii. Somnul devine un bun aliat al sufletului ce atunci reuşeşte să evadeze şi să caute energii regenerative in complexitatea Universului. Relativ tȃnăr sunt, insă am trecut prin supliciul emoţional al vieţii din toate punctele de vedere şi din toate unghiurile. Totuşi in ciuda acestei aventuri incă greşesc şi incă mă las pradă unor gȃnduri care nu imi aparţin fiind imprumutate de subconştient din locuri diverse şi alarmant de muribunde. Mormȃntul se clădeşte uşor, marmura albă este pusă cu mare atenţie de lucrători pierduţi ai lumii de dincolo. Cerul este albastru incă iar soarele găzduieşte suflul vieţuitoarelor ce nu merită protecţia Naturii. Eu incă mă complac de siguranţa unui intuneric produs de inchisoarea terestră ce latent imi fărȃmiţează spiritul.
