Ce stiu ei despre iubire?
Ce ştiu ei despre iubire?
Mǎreţia gȃndurilor destinate nemuririi aparent imi fac mintea sǎ tresarǎ in fragile bucurii, unse de izul fantomatic al iubirii. Urmeazǎ partea dificilǎ, localizarea pulsului, ademenirea lupului flǎmȃnd in suspine muribunde şi alinarea dorului ce contempleazȃ respingerea pasiunii simple de a fi. Delictul meu atȃrnǎ greu deasupra culmilor inalte ale motivelor neinţelese de a dori pe mǎsurǎ ce trec secundele, orele, zilele sau aparent lunile sǎ iţi impǎrtǎşesc comoara cǎldurii zȃmbetului lucid, pǎtrunzǎtor ce imi subjugǎ ochii. Ce ştiu ei despre iubire? Aparent nimic, doar cortina impǎrtǎşirii primordiale nu le-a oferit incǎ nici un spectacol real, infrigurat dar totodatǎ cald. Discrepanţele pot fi vaste, pertinente şi lovite de factori negativi externi ce influenţeazǎ intr-un mod vulgar calitatea oricǎrei uniuni emoţionale. Iubirea, o sfȃntǎ tainǎ intimǎ care-şi aruncǎ mreajele asupra muritorilor simpli ce nici pentru un moment nu se gȃndesc cǎ undeva in viitorul apropiat vor fi loviţi de o sǎgeatǎ „otrǎvitǎ” a singurului nudist. Un regres intelectual vǎdit scufundat intr-o oazǎ de plǎcere şi linişte completǎ, aşa poate fi caracterizatǎ aproprierea progresivǎ dintr-o doi tineri ce simt in doze diferite vacarmul iubirii. Sunt multe instanţe in care sentimentul vine doar dintr-o singurǎ parte a baricadei, un front trist şi deprimant etern invǎluit in ceaţa deziluziilor dar şi a speranţei cǎ poate intr-o bunǎ zi soarele se va aşterne peste colinele singuratice, unde el sau ea se certau cu emoţia de a iubi fǎrǎ rǎspuns. In jurul iubirii regǎseşti naturalul dar şi esenţa intraumanǎ cea mai purǎ, ce se unesc intr-o singurǎ voce comunǎ clarǎ şi translucidǎ...
Aducǎtoare de scȃnteii vrǎjite complet şi subordonate puterii unei iluzii primitive ce isi adulmecǎ focul de mȃine indrǎznind sǎ adoarmǎ linistit, iubire deseneazǎ schiţa Universului in orice activitate pe care creatura numitǎ om o intreprinde zilnic. In pǎdurea etern virginǎ a emoţiilor se vor regǎsi toţi cei care sunt incercaţi de acest sentiment, vor veni mulţi singuri, alţi vor fi norocoşi si se vor ţine de mȃnǎ cu persoana (distinsǎ) iubitǎ. Oborul galant şi renǎscut in patimi şi idealuri comune devine disponibil ei, lui, tuturor celor care simt impulsul regenerativ de a iubi. Delirul mascat surprinde reculul iubirii ce loveşte in gol de multe ori atunci cȃnd jungla se transformǎ in paradis terestru, al inchisorilor corporale pulsatile.
Umbra daimonului
Reales in unanimitate drept purtǎtorul de cuvȃnt al liberului arbitru, al sinelui defect ce strigǎ agresiv in negura nopţii, vǎd. Observ textura culorilor şi mesajul sublim al cuvintelor nespuse care mǎ subjugǎ. Devin atent la munca naturii ce mǎ alintǎ prin fiecare minciunǎ delicatǎ, fiecare brizǎ calduţǎ şi fiecare tandreţe ocrotitǎ, intimǎ şi etern virginǎ. Repotenţarea miezului de a trǎi devine scopul meu declarat cǎci am descoperit un adevǎr surprinzǎtor: conştientizarea prezentului oferǎ singura plǎcere nemuritoare de te inţelege. Devine un vector interesant, o serie de principii interdependente care mǎ dezvoltǎ şi mǎ inalţǎ spre culmi ascunse in tristul sacadat plȃns al norilor. Totuşi am senzaţia cǎ de fiecare datǎ cȃnd stindardul pozitivismului este ridicat de mine spre cer, un cuvȃnt sau o legǎturǎ frustrantǎ apare şi mǎ reajusteazǎ corespunzǎtor. Stiu cǎ grota liniştii eterne este mereu deschisǎ insǎ pǎstrez aceastǎ soluţie drept planul B, nu C sau printre ultimele descifrǎri ale avariei ce poate apǎrea la fiecare pas, nu. Pentru un simplu cavaler al solitudinii extremele sunt esenţiale. Imi este teamǎ de umbra negrului ce ştiu cǎ locuieşte in mine care in orice moment işi poate revendica dreptul de a-mi balansa viaţa spre direcţia intunecatǎ a regresului. Sa iubesti si sa fii iubit este singura realitate care exista in lume. (Lev Tolstoi)
