Whispers in the dark

Albia inimii Mugurii dimineţii de azur veniră azi la mine, Si mi-au adus in dar apusul g ȃ ndului de m ȃ ine, Ce vine fugitiv, mă zg ȃ rie, in suflet şi suspină. Cununa laurilor morţi răsare l ȃ ngă izul din toamnă, Rebotez ȃ nd privirea ochilor vag temători de p ȃ ine, De veştile ce pot veni in ruga mormintelor depline. Regurgitat in fauna furiei duale, at ȃ rn de un tandem, Doar eu cu sinele in valsul indiferenţei crude, Ce surpă ultima fr ȃ ntură a inimii firav repeticite. Durerea iar apare, increzută in brute, ursind să vedem, Negrul cum pătimeşte noroios in dezbrăcata tristă privire, Simţind morişca rănilor ce s ȃ ngerează incă, avid, in mine. Praful speranţelor scuipă in v ȃ ntul dorului de iubire, Duc ȃ ndu-mă drept sclav in grota falsităţii, chin de roze, In lacrimile albastre ce se preling pe sub m ȃ ng ȃ ierea vie. O mască, o intrigă nociv sădită, un prost, un eu pesemne, Al inimii rob, ce acum se ineacă in roua durerii de-un gol, apune, Vocea inocentă ce iubea supleţe...

Bire Iu e.c.t Vezi? Foşnetul inimii mele cum m ȃ ng ȃ ie retina vieţii, Acoperind izul regretului de a nu putea... s ǎ fiu l ȃ ng ǎ tine, Devin str ǎ inul de departe, devin durerea asurzitoare. Aşterne chipul t ǎ u peste al meu pl ǎ p ȃ nd covor de vise, şi, Ia-m ǎ de m ȃ n ǎ , str ȃ nge-m ǎ in braţe. Uite! A noastr ǎ iubire. Vulturii bat in v ǎ zduhul cerului, le simt ciocul lovind, In fr ȃ nturile respiraţiei alintate de inima ce strig ǎ indurare. Din Soarele r ǎ sare al vocii tale, angelica f ǎ ptur ǎ aştept ȃ nd, Un semn s ǎ -ndoaie vraja indiferenţei, adoarme l ȃ ng ǎ mare. Albastrul meu te vrea sub stele, dar oare tu m ǎ vezi venind? Nisipul fraged al dorinţelor din visul meu de m ȃ ine, un noi, R ǎ sare timorat de c ǎ ldura sufocant ǎ a verii vag nemeritate. Te chem in inim ǎ , l ȃ ng ǎ micuţa mea aprins ǎ realitate, Devreme, in zori neprih ǎ niţi, de macabre alternative ude. Oaza afecţiunii mele e larg deschis ǎ , cheia portii e la tine. Surprinde valul buzelor ...

Lin şi apoi Din calmul apei cristaline supus ǎ naturii efemere, Apare o sur ǎ muritoare aprins ǎ in z ȃ mbete şi vise, Ce inc ǎ lzeşte privitorul simplu, oaza lin ǎ -n fericire. Ne intreb ǎ m acum cum oare, sibila vieţii tot şopteşte, Cuvinte dulci apuse in miere, recunoscute drept modele. Din cuf ǎ rul etern al luncii pure, nuferii c ȃ nt ǎ şi suspin ǎ , C ǎ ci ea se pare c ǎ nu vede iubirea ce r ǎ sare in dep ǎ rtare, Apare in calmul vast surprins in realit ǎ ţi duale libertine, Un cavaler abil in roua dimineţii instruit s ǎ spun ǎ , Domniţ ǎ drag ǎ v ǎ s ǎ rut, Venus feeric ǎ şi unic ǎ intre stele . Silueta r ǎ s ǎ ritului apune in aburii lebedelor indr ǎ gostite, Care plutesc suav deasupra oglindei cerului albastru, Si ii c ȃ ntă serenade nestematei umane ce inroşită r ȃ de. Incepe dansul inimii, vioarele plăp ȃ nde şi lirele in teatru, Işi adună pulsul inspiraţiei c ȃ nt ȃ nd angelice balade. Un z ȃ mbet natural, pasiunea fiin...

Ce ştiu ei despre iubire? M ǎ reţia g ȃ ndurilor destinate nemuririi aparent imi fac mintea s ǎ tresar ǎ in fragile bucurii, unse de izul fantomatic al iubirii. Urmeaz ǎ partea dificil ǎ , localizarea pulsului, ademenirea lupului fl ǎ m ȃ nd in suspine muribunde şi alinarea dorului ce contempleaz ȃ respingerea pasiunii simple de a fi. Delictul meu at ȃ rn ǎ greu deasupra culmilor inalte ale motivelor neinţelese de a dori pe m ǎ sur ǎ ce trec secundele, orele, zilele sau aparent lunile s ǎ iţi imp ǎ rt ǎ şesc comoara c ǎ ldurii z ȃ mbetului lucid, p ǎ trunz ǎ tor ce imi subjug ǎ ochii. Ce ştiu ei despre iubire? Aparent nimic, doar cortina imp ǎ rt ǎ şirii primordiale nu le-a oferit inc ǎ nici un spectacol real, infrigurat dar totodat ǎ cald. Discrepanţele pot fi vaste, pertinente şi lovite de factori negativi externi ce influenţeaz ǎ intr-un mod vulgar calitatea oric ǎ rei uniuni emoţionale. Iubirea, o sf ȃ nt ǎ tain ǎ intim ǎ care-şi arunc ǎ mreajele asupra muritor...