Albia fluturilor de mai
Albia inimii
Mugurii dimineţii de azur veniră azi la mine,
Si mi-au adus in dar apusul gȃndului de mȃine,
Cununa laurilor morţi răsare lȃngă izul din toamnă,
Rebotezȃnd privirea ochilor vag temători de pȃine,
De veştile ce pot veni in ruga mormintelor depline.
Regurgitat in fauna furiei duale, atȃrn de un tandem,
Doar eu cu sinele in valsul indiferenţei crude,
Ce surpă ultima frȃntură a inimii firav repeticite.
Durerea iar apare, increzută in brute, ursind să vedem,
Negrul cum pătimeşte noroios in dezbrăcata tristă privire,
Simţind morişca rănilor ce sȃngerează incă, avid, in mine.
Praful speranţelor scuipă in vȃntul dorului de iubire,
Ducȃndu-mă drept sclav in grota falsităţii, chin de roze,
In lacrimile albastre ce se preling pe sub mȃngȃierea vie.
O mască, o intrigă nociv sădită, un prost, un eu pesemne,
Al inimii rob, ce acum se ineacă in roua durerii de-un gol, apune,
Vocea inocentă ce iubea supleţea zȃmbetului rupt din noapte.
Ascult cu foc regretul ce mă impinge spre prăpastia iluziei,
Buzele is arse, limba tot putrezită, rȃsul cade inspre raget,
Devin ridicol. Dar inima imi curge inspre sunetul speranţei,
Ea incă are pulsul, bătăile sunt vii, curajul acum il cuget,
Să mă ajute să rezist cu sabia ascuţită, lȃngă scutul credinţei,
Căci sper in ciuda deziluziei ca ea sǎ rămȃnǎ la mine in suflet.
 |
| Fauna emotiilor |
