De drag, dor si furtuna
De drag, dor si furtuna
De drag...
"In mangaierile vietii, te urci in spatele unui sunet delicat, al unei voci atat de pretuite si zbori lipsit de griji fara sa te gandesti la rocile ascutite deasupra carora te aventurezi. Te pierzi intr-o poveste, in a sa tenta romantica dar nu ai cunostiinta de zborul in sine. Printre colinele norilor albi si libertatea sufletului, intreaga ta fiinta este una cu Cerul, una cu visul, una cu linistea deplina. Te uiti in jurul tau si totul pare mai frumos, mai gratios atins de caldura divinului. Incepi sa realizezi ca dupa mult timp petrecut in desertul terestru atat de arid si de artagos cu tot ceea ce inseamna tu, ai un dar aproape de inima ta, de ceea ce tu stii a fi cel mai de pret simtamant si este atat de placut sentimentul incat celelalte lucruri par mult mai naturale, mai facile. Uiti de tine caci valul emotiilor este atat de puternic incat nici pentru un moment nu ai suspecta ca totul se poate sfarsi, ca vei cadea, trupul va fi sfaramat in franturi moarte dar vii, sufletul se va strange intr-un sine negru iar inima va rugini si cate un pic, secunda dupa secunda va muri.
Te simti norocos, fericit, multumit doar lumina s-a abatut asupra ta iar frigul agresiv al indiferentei, minciunii, batjocurei si ignorantei nu va mai bate niciodata inspre tine, inspre totalitatea a ceea ce tu stii ca insemni. Si uite asa descoperi fata gingasa a lumii, intelegi cuvintele acelea frumoase de dragoste scrise de poeti, simti realitatea din spatele fiecarei mangaieri, vorbe calduroase lipsite de perfiditate, perversitate, minciuni sau nerusinare bruta, priviri naturale ce revigoreaza fiecare simt, fiecare celula a corpului. Devii una cu raul creator, cu magia lumii, dezvolti aceea calitate speciala de a ignora animalele de rand, acele grotesti figuri ce se perinda uneori pe langa noi precum niste viermi intestinali de mana a doua, acele lichele morbide care stiu doar sa faca rau, sa-si bata joc, sa ia in deradere, sa corupa suflete marcate de un licar de emotie si sa le aduca langa ele, langa al lor parfum de cimitir uzat, etern construit intr-o mediocritate elementara. Zbori mangaiat de acel sentiment de siguranta, de acel ecou al sufletului tau in alta persoana. Te uiti la tine in oglinda Lunii si realizezi ca te-ai schimbat de ai devenit un om uimit de propria bunatate si mai ales de dorinta sincera de a o oferi tuturor celor cu care intri in contact, indiferent de trasaturile nocive ale rasei din care fac parte.
E noapte uneori, dar nu, frigul nu indrazneste sa apara in jurul tau, e constient ca nu va reusi sa rupa niciodata caldura care te-a cuprins. Vezi linistea lumii, simti fiecare puls al vietuitoarelor, intelegi fiecare lupta pentru supravietuire, realizezi razboiul purtat de fiecare cuvant in parte pentru eliberarea sau mentinerea altor sentimente si emotii, te lasi imbratisat de stralucirea stelelor. Nu vrei mai mult, ce ai putea sa-ti mai doresti cand stii ca tot ce este mai de pret in lume, ceea ce Dumnezeu in a sa glorie poate oferi, ai deja si este suficient. Te gandesti totusi ca ar trebui sa dormi cateva minute, cateva secunde sub stejarul care da viata Lunii. Rogi sunetul ei sa te duca in acel loc destinat odihnei trupesti ca ulterior drumul sa fie reluat. Pasesti atent pe suprafata alunecoasa translucida a Lunii si te cuibaresti sub o patura de ramuri si frunze surprinse de prezenta ta dar totodata ospitaliere. Inchizi ochii, simti cum te paraseste controlul asupra corpului, simti cum vortexul mintii te duce in taramul viselor. Roci, apa neagra, intuneric, foc rosu drept cer gol in interior si cu suflul intretaiat, cosmar, atat de real. Te trezesti, strigi cu vocea inimii dupa sunetul ei, sa vina sa te salveze caci tenebrele visului inca pulsa in venele tale, nimic. Mai incerci odata, nimic. Strigi mai tare, te gandesti ca poate se odihneste, nimic. Astepti sub praful stelar care rade de izolarea ta muritoare in taramul transcendentalului, frica te cuprinde, teama de a fi pierdut grija ei deplina. Inchizi ochii si soptesti numele ei ...... in sfarsit respiri adanc, ai scapat a venit. Revii in zborul melodios de ieri, insa ceva nu mai este la fel, vezi o pata neagra, vezi un val nestins, o soapta vie, ceva ce nu-ti apartine, nu zici insa nimic, inghiti in sec si speri ca ochii sa iti joace feste.
Zborul devine mai tumultos peisajul in sine s-a schimbat vezi lucruri mai putin placute inchinate altor sentimente, ramai la impresia ca ti se pare, ca poate ai cosmarul te-a afectat mai mult decat ai fi putut constientiza. Incerci sa vorbesti cu sunetul ei poate ai gresit, ai facut ceva iesit din comun, insa nimic liniste. Zborul continua insa este marcat de o tacere apasatoare colinele frumusetilor terestre dispar, noile imagine aduc cu ele codrii inspaimantatori, creaturi brutale, jegoase, oribile asemeni morandistilor constienti..teribile suspendate emotii. Unde e dragul de sunet, unde este vocea delicata in emotii, grija, afectiune si compasiune? Se aude ceva in departare, deschizi ochii, inima bate puternic, esti transpirat complet, te uiti in jur, esti inca sub copacul de sub Luna. Un vis...Te ridici temator, incerci sa deschizi buzele inimii si sa o strigi dar daca nu vine, daca totul a fost o frantura dintr-un viitor apropiat. Stai la marginea visului, te uiti in vastitatea Universului, incercand sa-ti gasesti aceea forta interioara necesara pentru a o chema, pentru a o aduce langa tine, sperand ca visul a fost vis.
Te temi sau stii?"
 |
| De drag |
