De-ale inimii, vise
In zorii răsăritului aş vrea, să-ţi inrămez privirea,
Să-ţi fur un puls, să-ţi mȃngȃi respiraţia liniştită,
Fără sfȃrşitul pȃngărit de plȃnsete, regrete sau durere,
Ce liber s-ar tot naşte lȃngă inima mea departe de tine.
In bruma dinspre miază-zi aş vrea, să-ţi sărut fruntea,
Să-ţi fiu o sursă sinceră de siguranţă, să fiu alintul tău,
In succesiunea clipelor de neuitat, in cele apăsătoare, sau,
In plaja prafului amiezii arse aş vrea, să-ţi răcoresc privirea,
Să-ţi dau esenţa valsului din suflet, să fie glasul tău liniştitor,
Lȃngă corida şuierelor aprigi, lȃngă vacarmul rănilor din zbor,
Să fiu eu cel ce le doboară cu-o duioşie, să-ţi stăvilească setea.
In cununia Soarelui cu solul aş vrea, să-ţi liniştesc furtuna,
Să fiu eu cel ce va supune norii de teamă, dor şi distanţă.
Inima mea te strigă, cheamă, ascult-o mama, ea nu minte,
Voi fi eu albul, voi fi al tău, departe de regrete muribunde.
Nu-ţi voi aduce suferinţa, nu-ţi voi aduce aceea durere,
Nu-ţi voi aduce lipsa de mine, nu-ţi voi aduce dor sau zile,
In care distanţa să ne infrȃngă, nu. Incredere, iţi cer, un vis,
Dragă realitate, indrǎznind la un noi atins de sublimul inainte.
 |
| Si Luna atinge vraja noastra |
