Inima de petale, ruginita
Inimǎ de petale, ruginitǎ
Mai ieri priveai inspre mine cu plǎcere in suflet,
Azi, chipul iţi este ruginit de-o nepǎsare crudǎ,
Simt... cum inima ţi-a impietrit, in praf apus udǎ.
De ce? Vǎd, silueta brutǎ, demon putrezit in cuget,
Lȃngǎ tine, mǎ doare peisajul dar atȃrn de-o urǎ,
Rǎzbunǎtoare-n blestemate cadavre fǎrǎ buget.
Mirosul rupt in slute vagi coşmaruri muribunde,
Mi-adunǎ visele trecute despre noi, lǎsȃndu-te deoparte,
In mȃzga florilor impuţite sǎ te ineci in cruditǎţi frȃnte.
Am obosit sǎ fug fǎr’ de inimǎ spre ţǎrmuri triste,
Chemat de o chitarǎ, lacrimile curg, privirea aprinde,
Groapa vieţii apusǎ in luptele cu un gheţar uman pǎtat.
S-a strȃns in pumnul sufletului firava inimǎ a mea,
Se zbate fǎrǎ forţǎ, moare. De ce? Sǎtulǎ, de foamea,
Rǎnitǎ, mȃnjeşte cortina Apusului cu al sǎu strigǎt,
In zarea neagrǎ pǎtrunzǎtoare ce ţese eu-l alungat.
Corida zȃmbetelor suferǎ, se pierde in vastul abrogat,
Mǎ lasǎ singur intr-o piazǎ rea continuǎ fǎr’ de petale.
Lǎsȃndu-mǎ sǎ strig vagi nume, lovit, de imnul morţii.
Vǎd sȃnge creionat de o silabǎ ruginitǎ ce-n colţul serii,
Plȃnge ajunsǎ fǎr’ de putere iar eu alert adorm sub stele.
Aplec sufletul, in lunca viselor eterne dintre muritoare,
Si inghit vraja cavernelor moştenite de-o linǎ iubire.
 |
| Bine ai Revenit! |
