Dragostea de roze

Dragostea de roze 

Dragostea, un dar divin care aprinde cele mai reci suflete, o flacǎrǎ care mistuie orice fǎrȃmǎ de maliţiozitate umanǎ, un stindard pentru cei a cǎror speranţǎ dǎinuie deasupra unei prǎpastii adȃnci şi goale, un sentiment pur de la care porneşte totalitatea lucrurilor. Geneza efebului reintinerit de soartǎ intȃlneşte frivolitatea delicatǎ a tinerei imbujoratǎ de conştientizarea inimii. Simţurile devin ascuţite şi atente la culorile reperate, la textura cuvintelor auzite, la tandreţea unui material, la mirosul vocii lin surȃzǎtoare. Trǎieşti cu iluzia zilnicǎ cǎ pentru un moment reuşeşti sǎ inţelegi in profunzime subtilitǎţiile unui sentiment primar, inǎlţǎtor, revelator. 

Efebul neintinat de plǎcerile false ale lumii inconjurǎtoare işi dezvoltǎ emoţia, acea stare, acel gol menit sǎ surpe grosolǎnia necredincioşilor ignoranţi. Din culisele acestei mirifice armonii, gustul fin işi face apariţia, teama cu al sǎu alai de flori mucegaite se strecoarǎ pe lȃngǎ luminǎ dar cel mai impozant participant la acest bal zilnic este alintul zilei de mȃine. Acest salt in viitorul apropiat dǎ naştere cascadei de idei romantice al cǎror unic ţel este de a aduce un zȃmbet spontan, natural pe chipul ei sau lui. Zȃmbetul... Stim prea bine ce valoare inestimabilǎ are acest simplu gest pentru bǎtǎile inimii, fiind simţit in profunzimea sufletului cu uşurinţǎ. Pesemne frȃnturile intunericului care macinǎ necontenit integritatea fizicǎ şi mentalǎ a omului se pierd in vȃntul cǎlduros al dragostei. La auzul firelor de iarbǎ ce cresc suav, intreţinȃnd viaţa in deplinǎtatea ei, mergi cu libertate in simţǎmȃnt peste lacul nesecat al şoaptelor vii ce iţi bucurǎ fiecare celulǎ ce te formeazǎ ca om. 

Din grǎdina vieţii dragostea este apa cristalinǎ care udǎ florile inimii şi le dǎ motivele pentru a-şi intinde petalele peste o lume prea familiarǎ cu frunţi incruntate şi zile mohorate. Fǎrǎ grǎdinar angajat, revirimentul natural al emoţiilor este singurul responsabil pentru intreţinerea voioasǎ a acestor creaţii, mereu aflate sub oblǎduirea celui de Sus. Aliniamentul privilor impǎrtǎşite, mugurii buzelor impreunate, esenţa unei imbrǎţişǎri depline precum de altfel ghidul corpurilor ce se descoperǎ, devin arhetipul pentru oaza de linişte şi plǎcere locuitǎ. Dar,.. unii feluriţi dǎunǎtori apar cȃteodatǎ şi işi freacǎ gurile nespǎlate cu salivǎ acidǎ peste trunchiurile fragede ale micilor flori. Formele lor diverse, statura groteascǎ devin una cu urȃtul pervers, mişcȃndu-se deasupra pielii delicate a viselor şi uneori din nefericire transformȃndu-le intr-o grandomanie tragicǎ supusǎ unor reguli muribunde. Ei nu sunt importanţi deoarece naturaleţea adevǎrului reportat de locuitorii translucidului oportun respinge invadatorul, limitȃndu-i complet „aspiraţiile”. 

Devreme, din roua transparentǎ a sentimentelor, conteazǎ doar sǎ-ţi exprimi dorinţele şi sǎ speri cǎ sub adierea rozelor de mai sǎ fii doar tu şi ea. Trǎieşti cu zȃmbetul in inimǎ şi ochii tintuiţi spre un echilibru impǎrtǎşit, aşa simţind cǎ viaţa devine darnicǎ cu prezentul. Dragostea este un spectacol in care toţi actorii sunt importanţi, toate gesturile sunt delicate, nici o emoţie nu e prea micǎ precum de altfel orice speranţǎ devine un licǎr de mȃngȃiere. Ea, datoritǎ puritǎţii elementare, vindecǎ orice ranǎ, opreşte orice sȃngerare, calmeazǎ orice furtunǎ aducȃnd liniştea mult doritǎ de portul inimii al cǎrui felinar işi cautǎ zilnic perechea. 

Te prinzi de aceea aripǎ delicatǎ a unui fluture rǎnit dar ai incredere cǎ te va duce exact acolo unde trebuie sǎ ajungi. Totuşi uneori te temi de siguranţa zborului. Dacǎ cazi şi te pierzi in grota suferinţei? Inima intervine şi te cǎlǎuzeşte desi incertitudinea poate apǎrea pe ici pe colo iar drumul in unele locuri cu turbulenţe te va duce inspre liniştea cǎutata de atȃta vreme. Zborul devine esenţa, in ciuda factorilor contradictorii care poate vin agresiv sau timid sǎ deturneze pasiunea simplǎ de a aprecia, de a preţui, de a duce un dor in suflet. 

Intinde mana, deschide inima