Las' pe Cupid
Las' pe Cupid
Adu cu tine zȃmbetul, adu şi mȃngȃierea delicatǎ,
Adu şi ale tale buze dulci, adu şi alintul vocii line,
Adu mireasma florilor de mai, adu privirea libertinǎ,
Adu coroana jugului apus din inima atinsǎ de durere,
Si vino iar spre mine in goanǎ.
Nimicul meu respirǎ moştenite clipe fǎr de tine,
Neantul golului rǎzleţ suspinǎ praful umbrelor,
Numesc pierdut regretul, focul arţǎgos al ciorilor.
Nu ştiu Apusul, desfac timid comoara inimii, ţine!
Si strȃnge-n piept cortina emoţiilor.
Darul ochilor tǎi mi-oferǎ linişte in ograda sufletului,
Dezordinea se strȃnge-n amintirea ta ce nu rǎneşte,
Decizia de a continua sǎ sper la mȃngȃierea buzelor tale.
Devreme, in tȃrziul sufocant, decad in fuga vieţii mele,
Si lupt cu inima... pentru un dor de mai.
Rece mi-e gȃndul, atȃrnǎ de un ghem plǎpȃnd in van,
Regenerȃnd o ranǎ, douǎ, ce sȃngereazǎ monoton.
Respir pierdut culoarea vocii tale, fǎrǎ atingeri paravan,
Resimţind pasiunea unui poate, ating un foc autohton,
Si ard in viciul unor lacrimi resǎdite.
E locul intȃlnirii unor buze prǎfuite, rupte-n crezanţe,
Eliberȃnd un nesimţit covor de vii vise neimpǎrtǎşite.
Ecranul suspinelor ce izvorǎsc din vȃrful pǎcii simple,
Energizeazǎ al meu firav Apus, fiorul crunt ce simte,
Si mǎ suspendǎ intr-un intern mormȃnt.
Acum, ceaţa incertitudinii geloase erupe furios,
Acoperind un Rǎsǎrit regurgitat de-un iartǎ mȃnios.
Acolo, nu aici, valul schimbǎrii a rupt dorinţele comune,
Adeverind o teamǎ, negȃnd un dor, ce brutal mǎ corupe.
Si las inima-n port, sufletul liber, iubirea pentru tine,
E clar... nu minte.
 |
| Motive? Nimeni nu stie. |
