De-ale inimii, vise
De-ale inimii vise In zorii răsăritului aş vrea, să-ţi inrămez privirea, Să-ţi fur un puls, să-ţi m ȃ ng ȃ i respiraţia liniştită, Fără sf ȃ rşitul p ȃ ngărit de pl ȃ nsete, regrete sau durere, Ce liber s-ar tot naşte l ȃ ngă inima mea departe de tine. In bruma dinspre miază-zi aş vrea, să - ţi sărut fruntea, Să-ţi fiu o sursă sinceră de siguranţă, să fiu alintul tău, In succesiunea clipelor de neuitat, in cele apăsătoare, sau, C ȃ nd acele devin prea ad ȃ nci, să fiu vindecătorul tău. In plaja prafului amiezii arse aş vrea, să-ţi răcoresc privirea, Să-ţi dau esenţa valsului din suflet, să fie glasul tău liniştitor, L ȃ ngă corida şuierelor aprigi, l ȃ ngă vacarmul rănilor din zbor, Să fiu eu cel ce le doboară cu-o duioşie, să-ţi stăvilească setea. In cununia Soarelui cu solul aş vrea, să-ţi liniştesc furtuna, Să fiu eu cel ce va supune norii de teamă, dor şi distanţă. Inima mea te strigă, cheamă, ascult-o mama, ea nu minte, Voi fi eu albul, voi fi al tău, departe de regrete murib...