Whispers in the dark

Casa dragostei La steaua unde tandru locuie ș ti, Incerc să ajung in puls de noapte, Cu aripi de iubire printre stele. Acolo, sus deasupra lumii adormite, Să te imbrăţi ș ez cu vie putere, Şi tu, in māngāiere lină, să mă scalzi In divină frumuseţe… Poate că, in lungul drum spre tine, Voi obosi, doar albia luminii vine Din răsărit, gonind spre pura dezmierdare, In colţ de fericire, tu grai de nemurire; Dar voi răzbi, avānd in inimă o iubire, Scrisă de Dumnezeu in cartea destinului. Azi, e ș ti acolo, intr-o selectă companie, Heruvimi cāntāndu-ţi despre māntuire, Şi Luna, (vai astru tantric) ș oapte fine, Iţi daruie ș te, alintul florilor de mai. Chiar de-n ochii mei clepsidra toarnă Peste corpul ud de dor ș i cugetări crude -(gānduri despre tine, de distanţă lovite)- Mii de lacrimi dureroase, lipsite de ru ș ine, Imi fac curaj să vin acolo, in casa dragostei, Unde mi-e ș ti prietenă, iubită ș i eternă muză. Altă minune n-am intālni...

Adamic,  suier Am ga sit in buze, vraja unei lini sti gratioa se, Revizitand cu inima taramul inimilor libere. Iar frunzele, de sprind curajul, pictand domol, Cu  sufletul infrigurat, mangaierea unui maine.  Din codrul unor frante amintiri, de schid gura, soptind timid  si ru sinat, vi selor apu se in ieri: "Rugina va  scalda, cu mucegai iluzoriu de zi, Croit de ea,  sora  cu ura, mama putrefactiei, Minciuna..." Imi caut  suflul, printre maracini  si urlete vii, Uitand de val sul cariat al florilor de mai... Dar, uimirea zambetului definit in tine, supune eu-l malitiozitatii  sa taca, adoarme, sub patura vietii, atin s de divin.  Mangaiere, a sculta  suierul de sertului, si incearca doar  sa intelegi tai sul furtunii, Apoi fa-te pierduta in negura indepartarii. In bratele crude ale vechiului , taram ce arde, fugi! Acolo, vei ga si alintul,  scaldat  in comori... ...

De inima legat E şti prima mea dorinţă, confort şi alinare, Eşti mica mea făr ȃ mă de suplă m ȃ ng ȃ iere, Eşti micul meu Paris, in zorii dragi ai verii. Eşti floarea ce-mi oferă parfumul lin al vieţii, Eşti mierea sufletului meu, bruma frumuseţii. E şti tihna dimineţii creată-n vraja viselor de ieri, Eşti vatra zilelor de aur ce-ţi inconjoară obrajii rozalii, Esti draga mea sirenă pe malul noroios al libertăţii. Eşti fiica z ȃ mbetului clar, asurzitor de feeric, şi, Eşti firul delicat al inimii, ţesut de mai-ul primăverii. E şti r ȃ ul curgător al tot ce mi-aş putea dori, Eşti clipa din av ȃ ntul dragostei, liniştea furtunii, Eşti alintata mea busolă, condu-ne inspre fericire. Eşti briza răsăritului ce-şi ocroteşte visele eterne, Eşti fără de secrete: noi .  A kiss to build a dream upon on. 

Bire Iu e.c.t Vezi? Foşnetul inimii mele cum m ȃ ng ȃ ie retina vieţii, Acoperind izul regretului de a nu putea... s ǎ fiu l ȃ ng ǎ tine, Devin str ǎ inul de departe, devin durerea asurzitoare. Aşterne chipul t ǎ u peste al meu pl ǎ p ȃ nd covor de vise, şi, Ia-m ǎ de m ȃ n ǎ , str ȃ nge-m ǎ in braţe. Uite! A noastr ǎ iubire. Vulturii bat in v ǎ zduhul cerului, le simt ciocul lovind, In fr ȃ nturile respiraţiei alintate de inima ce strig ǎ indurare. Din Soarele r ǎ sare al vocii tale, angelica f ǎ ptur ǎ aştept ȃ nd, Un semn s ǎ -ndoaie vraja indiferenţei, adoarme l ȃ ng ǎ mare. Albastrul meu te vrea sub stele, dar oare tu m ǎ vezi venind? Nisipul fraged al dorinţelor din visul meu de m ȃ ine, un noi, R ǎ sare timorat de c ǎ ldura sufocant ǎ a verii vag nemeritate. Te chem in inim ǎ , l ȃ ng ǎ micuţa mea aprins ǎ realitate, Devreme, in zori neprih ǎ niţi, de macabre alternative ude. Oaza afecţiunii mele e larg deschis ǎ , cheia portii e la tine. Surprinde valul buzelor ...

Ursit De multe ori reflecţia picăturilor de ploaie imi pare crudă şi incerc să mă ascund de ea in goliciunea unui loc uscat dintr-o incăpere uitată. O teamă familiară imi sur ȃ de ating ȃ ndu-mă uşor pe obraji şoptind candid in ceaţa aerului călduţ „dragul de tine, mă bucur pentru sclipirea ta din ochi.” Observ că am pantalonii prăfuiţi de temeri şi iluzii transpirate şi m-aştern ingrijorat pe covor şterg ȃ nd cu m ȃ inile izul murdăriei ce mă jenează. Simt totuşi că sunt ocrotit de o putere mai mare dec ȃ t mine şi care imi ghidează cu uşurinţă m ȃ na dreaptă să curăţ corespunzător petele acidice care imi ocupau o mare porţiune din veştm ȃ ntul picioarelor. Reuşesc intr-un final fericit să izbăvesc ridic ȃ ndu-mă cu incredere şi privind atent la fereastra ce se mişcă lasciv dar agresiv in ritmul furtunii de afară. Sunt aievea certat fără sfială de negura intunericului care mă cheamă inăuntru şi să mă scufund din nou in grota protectoare de unde am ieşit să investighez sursa zg...