Farame

Fărȃme

Hope

Un strop de venin plȃngea, adulmecat de vise,

Intr-o eprubetă sigilată, striga şi blestema,

Işi căuta doar sacul, restul licorii deşȃnţate.

Sticla vădit il deranja, dezamăgit tot scuipa,

Fără efect, fără morbidul clar de libertate,

Se pierde in aburii unei speranţe.

Un ciob devreme muncea, atras de triste pasiuni,

In vastitatea cȃmpului verde, să ajungă acasă.

Iluzii deşarte, molozul il impiedică să inţeleagă,

Un fapt rupt din stele, că zgȃrie pulsul morţii,

Iar reflecţia dimineţii se pierde fără grabă,

Cu ciobul obosit impreunat in piatră.

Un vis inota in golul minţii, inarmat cu setea,

Pierdut, adormit fără speranţe spre dealul grijii.

Platoşa ii era grea, coiful ii aluneca iar vremea,

Il impovora, aruncȃndu-l in abisul roşu al supleţii.

Pămȃntul fugea de sub el, şoptind in noaptea,

Ce uita de forma sa trezind zorii.

Un cutremur deformat respira noi prizonieri,

Intens dar pur, construia noul regn perdant,

Si se lăsa pradă grimasei umane de ieri.

Aievea morţii il slăveau apoi uitȃndu-l cutant,

Măturau podeaua sȃngelui fără flori,

Ofilind caravana destinului delirant. 

Sooner or later you always have to wake up