Felinarul iubirii


Felinarul iubirii

Mergȃnd cu atenţie pe cȃmpia speranţei, ascult o chemare in surdina inconjurătoare, o voce plăcută cu un iz de tandreţe ce mă imbujorează intr-o clipă delicată. Destinat unei amintiri veşnice, păşesc spre lumina dezbinată in două dintr-un felinar cărămiziu, ce ţinea o pledoarie mişcătoare răsăritului de miază-noapte. „Am devenit unic străjer in calmul simplu de-a iubi, cu mare drag, nu profeţii, incep să iţi ofer flamura sărutului de aur. Te văd in fiecare seară cum vii şi mă alinţi in spirit, lăsȃndu-mi vocea să suspine in neantul inconjurător. Te simt, tu dragule, cum mă ajuţi să chem la mine muritorii, cei vrednici să inţeleagă subtilităţiile tainei de-a iubi.” M-aplec cu o uimire trecătoare asupra micului obor de inţelepciune şi-l iau atent sub aripa idealului de mȃine, dorind să il salvez de ceea ce mi se părea mie chin. Cȃnd mȃna dreaptă se lăsa deasupra flăcării nemuritoare aud de sus din abisul licuricilor din noapte, o fecioară a Lunii cum mă striga. „Nu te juca cu darul vieţii, lumina omului nu e ta, aici in pajiştea revigorantă a speranţei, felinarul ne iubeşte şi intreţine chipul adevărat al celui mai pur sentiment. Nu inţelegi acum, pustiul ce in urmă il vei lăsa de vei aduce lȃngă inima ta, lumina vocii interioare ne va umbri strălucirea. Lasă-l tot jos la sȃnul Mamei Geea, acolo unde lunca omului işi caută oglinda sufletului etern. Ascultă acum cu inima şi lasă-te condus de vioara căldurii zȃmbetului ce inţelege adevărul.” 

Imprejmuit de negura inţelepciunii inaintez spre culmea licărului de fericire accesibil tuturor. Imi pare rău că odată ce secundele mă părăsesc, monologul luminii vitale suflului devine distant şi nu-l mai respir cu bătăile sufletului. Totuşi sunt cuprins de un calm mirific de pulsează inafara corpului meu spre dealurile libertine ale afecţiunii. Un Soare astral, nocturn, mă imbrăţişează cu o minunată plăcere cauţionȃndu-mi gȃndurile măreţe dar puerile despre iubire. Din apropiere, un cor de ambrozice mȃngȃieri sub forma unor ingeri deghizaţi in trandafiri mă atrăgeau intr-o claritate nemaintȃlnită. „Copile drag, urmează calea spre iubire, ascultă ruga ei şi simte fericirea. Nu te lăsa cuprins de intuneric, lacheii lui sunt doar năluci in forme umane. Fereşte-ţi inima de ţepii deluroşi ai fricii căci ei te vor lovi in cumpăna viselor de mȃine şi nu te vor lăsa să mai speri iar acest loc va deveni inaccesibil pentru tine. Oferă increderea ta sufletului căci el cunoaşte drumul real al Universului către pasiunea vieţii simple de a trăi in pulsul iubirii.” Inaintez spre ieşirea ce mi se arată in faţă sub forma unor nori verzi-turcoaziu şi privesc cu drag spre patima cȃmpului pe care tocmai l-am părăsit cu o nostalgie tipic omenească. Recunoştiinţa ar fi trebuit să mă acompanieze in ultimul pas deoarece nu mulţi oameni ajung să se minuneze de muzica emoţiilor interioare. 

„Din ruga minţilor de mȃine inima rȃde in plăcere,
Iar mitul ochilor de ieri se scurg in vatra mierii pure,
A dragilor indrăgostiţi, a celor ce păşesc in nemurire.”  

Chipul vietii pure

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a