False premise, false asteptari si un Rasarit

False premise, false aşteptări, eterne dezamăgiri

Timpul este de vină, cu mine complice dar crima rămȃne. Azi, sufletul in toată puritatea şi complexitatea lui a murit răpus de stindardul sleit de cruditate al dezamăgirii. Doborȃt intr-o zi ce se presupunea a fi relativ specială, fericită, ferită de presiunea indiferenţei şi a singurătăţii, sufletul şi-a dat ultima suflare impietrind cu o visceralitate nestăvilită. Aprins de o serie vindicativă de „atacuri” asupra integrităţii emoţionale şi chiar fizice, azi, eul meu zace ingropat intr-o pubelă infectată din miricul oraş al aşteptărilor. Mintea imi tot spune că sunt călit pȃnă la genunchi de focurile suferinţei primordiale şi că acest moment in putreziciunea sa va trece precum şi celelalte s-au perindat in veacul anterior. Totuşi ea este mai arzătoare acum, este mai dureroasă tocmai prin absenţa dualităţii şi injectarea directă in venele sufletului a otrăvii. Deşi simt că se mişcă lent, simt aciditatea cumulativă care imi surpă fundamentul spiritual şi mi-l azvȃrle gradual inspre nimic. Am contribuit la incertitudinea aburului cu ajutorul căruia mă despart de rest, iar drept recompensă am primit o rece palmă peste faţă, presărată cu minciună şi realităţi nocive. Nu eu am cerut moartea in schimbul fericirii dar ea mi-a fost oferită incă de la primele ore ale dimineţii. Nu eu am cerut o stare de instabilitate emoţională cand opusul era tot ceea ce doream intr-o zi in care lucrurile cel puţin teoretic trebuiau să fie unse cu un strop de bucurie, dar nu. Umbrele patimaşe ale falselor aşteptări au coborȃt una cȃte una peste corpul meu, inecȃndu-mă lent dar sigur cu fluidul deprimant al dezamăgirii. 

Precum un sacerdot umil al virtuţilor pierdute in negura temătoare şi ucigătoare a oamenilor ce locuiesc pe lȃngă spaţiul nostru intim, invoc liniştea supremă, calmul de sub Lună şi imobilitatea munţilor ca să ii macine pe cei ce indrăznesc să atenteze la calitatea fizică a spiritului. Dintr-o serie de vinovăţii ascunse toate sub măştile unor interjecţii verbale interesante, toate ca intr-un bal funebru de amăgiri şi adevăruri crude nu se poate naşte decȃt suferinţa. Unică in puls, veşnic originală, deloc monotonă şi cu clienţi noi, această măreaţă domniţă işi aruncă coada peste vietăţiile umile ce incă trăiesc sub imperativul onestităţii (intelectuale, fizice, morale şi emoţionale). Simt profund cum tristeţea sinelui de evoluţia sa, făcută din cenuşa a mii de arderi şi din mȃlul dezgustător de amar al unor vise aproape uitate, mă cuprinde conştientă probabil de recrudescenţa oboselii de azi.

Din zȃmbetul fals al unui trecut de 22 de ani, păstrez emoţia de fi jucat un sport de performanţă, emoţia de a fi iubit şi de a fi fost iubit cu şi mai multă pasiune precum şi emoţia de a creşte in cicatrici emoţionale. Pesemne oborul a ceea ce insemn eu, nu este suficient de atractiv pentru visele frumoase ale zilei de mȃine insă rămȃn optimist deoarece cred cu onestă tărie in prieteni, familie şi propriul meu eu creator. Ei sunt cei care azi au fost alături de mine, care mi-au oferit un pic din forţa lor, un licăr de lumină in negrul ce se prăvălea asupra mea. Acestea sunt motivele pentru care doresc să le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care au preferat să-mi ofere o mică atenţie, o felicitare şi un gȃnd bun. 

How to Smile