Armistitiu cu 23 de ani
Armistiţiu cu 23 de anii
Cu regret şi ruşine vă anunţ că luni, 11 iulie, implinesc onorabila vȃrstă de 23 de ani, o succesiune de luni impreunate de care zilnic mi-e dor. Odată cu ceva timp in urmă, alergam cu inima deschisă pe terenul verde de la Targovişte şi ochii imi sclipeau de fiecare dată cȃnd vedeam mingea că vine spre mine, acum drumul este altul, destinaţia total schimbată, oameni diferiti, merg spre bine, cred cu tărie. Totuşi, nostalgia rămȃne, şi acum imi apare in minte parcul Chindia atunci cȃnd trebuia să alerg cu colegii mei, baieţi de nota 10, şi mă durea in dreapta, in stȃnga corpului dar „trăgeam” de mine pentru a scoate timpul impus. Vremuri cu adevărat năstruşnice cu intȃmplări hazlii pe care o să le preţuiesc toată viaţa, frumos păstrate intr-o cutiuţă a amintirilor vii, eterne. De trecutul emoţional nu cred că se cuvine să vorbesc deoarece aş intra intr-o vie ceartă cu mine insumi iar scopul acetei postări nu este acesta. A fost, a trecut, acum prezentul contează. Ii mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a oferit 23 de ani lipsiţi de patima bolii sau necazuri greu de dus, in lupta care am purtat-o cu sinele a fost mereu alături de mine şi a avut grijă să nu ating coarda sensibilă a existenţei, motiv pentru care zilnic mă inchin umil şi sincer. In aburii acestei zile nu pot spune că sunt fericit, necăjit, supărat sau ca aş simţi orice altă stare, azi sunt impăcat cu mine insumi complet, pasivitate totală. Mulţumesc tuturor celor care imi oferă un licăr de felicitare, din obligaţie sau plăcere sinceră, nu contează. Gestul de a face un efort să oferi o parte din bucuria, forţa inimii tale către trecerea mea spre un nou capitol inseamnă cu adevărat ceva deosebit pentru mine. Azi, nu am loc de of-uri...
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru onorabila oportunitate de a mă chinui in plăcere şi tristeţe zilnic, cu corpul şi mintea intreagă.....
 |
| de ani.. |
