In noaptea de ieri, fantasmagoric vad
In noaptea de ieri, fantasmagoric văd
Ocrotit de mireasma impunătoare a viselor ce se succed cu o viteză ameţitoare in jurul meu, creȃnd o bulă de protecţie transparentă, păsesc atent in corida intunericului sacadat ce in diferite forme incearcă să saboteze moştenirea unui vag demult apus sentiment. Din colinele trecutului ultima acvilă a Imperiului ce odată domina vasta cȃmpie ingrădită de gardul inalt al gȃndurilor mele a căzut, deplin ingropată in molozul deşertăciunii al Apusului, ce cu drag l-am primit. Devine evident că strigătul de luptă, transpune in ecouri derizorii atent urmărite de corbii destinului, exuberanţa evadării peristă. Cumulul de sunete ciudate, infricoşătoare şi regretatul delir s-au retras cu demnitate in jurul unei sfere negricioase, aprinse de o translucidă nălucă ce se ineacă cu fiecare timidă răsuflare pe care indrăzneşte să o facă. Oportunitatea opacă işi pierde esenţa, metamorfozȃndu-se intr-o distantă, palidă şi ignorată fotografie. Un licăr creionat de urzeală privilegiată a Timpului, apune şi mă bucur că am avut şansa să asist personal la eternul final, scena perfectă dintr-un film glorios. Cortina s-a lăsat treptat proiectȃnd un val de aplauze revigorante ce oferă sufletului o oază de linişte şi echilibru la care nutrea şi visa in nopţiile lungi recurente. Acum cȃnd pulsul prinde din urmă ritmul subtilităţiilor ascunse propăvăduite de viaţa distinsă a Luceafărului ce ziua apare deasupra inocenţei unui tango captivant, fermecat şi nobil, ceaţa este disipată şi frigul devine un companion plăcut in toridele ore ale verii.
Oblăduirea atentă a sinelui
Secătuit de potenţele unei griji atemporale atenţia mi se indreaptă in direcţia evoluţiei strictului necesar de care baza sufletului are nevoie. Construit in jurul unui reviriment ideatic, alerg inainte cu un curaj neţărmuit. Deşi norii uneori apar la tribord, suspectez calitatea furiei lor şi ii ignor, găsind refugiul in fundamentul noului. Visȃnd sub căldura Lunii ce imi luminează ochii şi străfundul lor, mizez pe vibraţia vocilor ce imi oferă un nou drum, pecetluit in exaltarea unui sentiment atent creionat, cu drag şi ardoare. Foşnetul cuvintelor şi aripile emoţiilor fluturate de şuierul vȃntului ce timid spionează evoluţia inimilor, oferă in doze mici, recurente adevărul. Perforat de externalităţi pasibile drept obstacole arhetip, el nu poate decȃt susţine cauza pentru care umanitatea luptă zilnic: iubirea. Imbraţişată de căldură şi pasiune, ea nu regretă pasul hotărȃtor către destin, dar cateodată incăpăţȃnarea ei, mai induce şi nesiguranţă. Totuşi durata scurtă de viaţă a indoielii ei, nu distrage atenţia sau influenţează drumul central, clar şi bine definit.
