Estetica delirului
Estetica delirului
In dimineţi crud prăfuite, in marşul armatei gȃndurilor infidele,
Valul speranţelor derizorii ating credule aspiraţii sacadate.
Delirul meu trezit de zumzetul coloanei sacre de impuritate,
Mă arde in sluta ei mediocritate, destine strigă vag... indurerate.
Năluci, fantasme muribunde incep să mă agaţe in crezul lor,
Si sȃngerez, corpul respiră in lacrimi, in pasiunea ţipetelor.
Dar nimeni şi nimic nu schimbă zȃmbetul pierdut de ieri,
Ce imi conferă simplitatea libertăţii din sumbrele plăceri.
Calvarul crucilor ce plȃng, invăluite de un putred mir suspină,
Pieziş mă uit surprins de falnica destrăbălare a credinţei mele,
Fără apusul meritat jonglez cu eternitatea Timpului orbită,
Indepărtez supleţea decadenţei interioare chinuită de? Uitare.
Taişul lamei mă alintă, m-atinge delicat, produs al milei,
Provoacă sȃngele să fiarbă ca un tulbur cazan din Iadul viu,
Cȃnd vasele corupte ale mȃntuirii, sparte, oferă libertăţi umilei,
Moşteniri creştine, mă pierd in vis, vorbind cu eternul Fiu.
Potirul inţelepciunii ciobit cu drag oferă, muritorului, brutale lecţii,
In reverii divine incerc să inţeleg destinul promisiunii vaste,
Dar spaţiul delirează, orele contemplă asasinte, eterne cauţiuni,
Iar chinul pare realitate erodȃnd iluziile, timid in planuri sacre.