Paria gandurilor
Un strop de iubire
Alunecȃnd pe spatele unei şoapte suave devin conştient de complexitatea mediului in care trăiesc, aprig neocriticȃnd realităţiile ce imi apar intr-o lumină distinctă. Apusul trăit respiră satisfăcut intr-un colţ uitat al lumii şi mă bucur că distanţa antică dintre noi se lungeşte, croind noi hotare. Tărȃmuri mitice, cu păduri iluzorii şi creaturi ce imi sabotau mintea incep să se disipe in praful echilibrului actual. Pesemne briza tonifiantă a noului vȃnt imi captivează memoria intr-o inspiraţională poveste fabuloasă de iubiri recurente. Firmiturile destinului strălucesc atent in mirajul contemplării de mȃine, ce tunȃnd uimeşte lipsa de control patern asupra nesăbuitei mele vieţi. Totuşi am să urc şi muntele ce plȃnge vag, sȃngerȃnd cu vijelii usturătoare peste inchisoarea corporală ce imi ţine spiritul inlănţuit. Iar mă rătăcesc, iar poteca despică a mea viziune şi mă ghidează spre o inceţoşată şi uitată vale muribundă. Măcinat de esenţa obstacolelor ce mă aşteaptă prefer să sper, s-aştept un semn, un răsărit haiduc care să mă ajute să urc prima colină a visului zilnic de a trăi.
Susceptibil unei noi invazii de „lacuste” biblice, regretatul munte mă indeamnă să cobor atent şi să urmez morişca de minciunele a greierului de noapte spre cascada interzisă al raiului de mai. Un special, invăluit in legenda ce se arată doar celor care valorifică preceptele moralităţii de bun augur. Condiţionat de briza nopţii singuratice, companion ecvestru ce mă sileşte să-i respect atemporalitatea, refuz să aleg alternativa secundară, refuz să urc muntele şi mă complac in liniştea unei bănci de lemn rumenită bine de timp, incălzit de plapuma stelelor ce mă veghează de sus.
Cȃnd copacii nu respiră
Un bastard al neantului şi o progenitură abisală al orbului fără destin, mă declar invins aievea de ruptura diabolică dintre Pămȃnt şi Cer. Timpul ne-a demonstrat că singuri nu suntem, ştiinţa in mare măsura oferă argumente in acest sens, iar curenta unitate spirituală construieşte matca societăţii de mȃine. Totuşi anumite proporţii trebuiesc păstrate deoarece tinerii (lichelele muribunde ale satanicului chin de a trăi de pe o zi pe alta) de azi nu inţeleg şi nu vor/pot de altfel subtilităţiile crezului in ceva superior, distant nouă atȃt in gȃnd cȃt şi fizic. Eu, unul, cu siguranţă cred că există un Dumnezeu. Cum arată El? Sau ce este El? Nu ştiu. Un lucru este clar, dacă suntem suficienţi de atenţi şi suficient de clari in gȃndire şi suflet il putem vedea cu ochii sufletului.
In fiecare seară imi fac timp să vorbesc cu El sau cu Fiul Său, incercȃnd să stabilesc un dialog care deşi aparent este un monolog umil şi pueril, treptat devine un fundament pentru ziua de mȃine. Recunosc că obiceiurile promovate şi intreţinute de Biserica Ortodoxă Romȃnă nu le am la suflet şi nu mă ingrijesc corespunzător de ele. Unii ar da vina pe timp, alţi ar invoca comoditatea. Eu, simplu dau vina pe mine, şi aparenta lipsă de interes nemotivata, dar sunt sigur că uşor uşor am să trec cu vederea dorinţele nesecate ale prelaţiilor de a se imbogăţi şi am să incep din nou comuniunea cu reprezentanţii şi tradiţiile religiei creştin ortodoxe. Totul este un test, uneori il treci, alteori strȃngi din dinţi, realizezi că ai picat şi te apuci de invăţat. Poate naivitatea sau inocenţa ar putea fi vinovate pentru hăurile lipsei nemotivate, insă mai degrabă tind să cred că mȃntuirea personală are precedent in faţa căii comune generale. O opinie proastă sau nu, voi vedea...
