Iubim viata


Iubim viata

Si am mostenit de Sus un zambet fragil, pe care-l impartim cu florile tinere ale umanitatii. Cat de placut este sentimentul nascut din inima, ce se raspandeste pe masura ce ochii cuprind infinitul. Firavi, asa cum suntem in fata divinului, descoperim dragostea pentru cele mai frumoase lucruri, astfel croind mangaieri puternice destinate sa dainuie milenii. De multe ori, cadem prada ispitei de a ne pierde intr-un intuneric apasator pentru simplul motiv ca sufletul este tulburat si ne intristam cu zilele, ce se aduna si tot aduna. Ne izolam intr-o cursa turbata ce vizeaza alungarea sinelui, cu ale lui conflictuale ganduri si imbratisarea serenitatii depline. Totusi, frumusetea vietii consta in timbrul vocal al persoanei iubite ce vine, plutind deasupra unui norisor albastru, cu afectiune si compasiune intr-o “desaga” spirituala si unica. Aceste ilustre calitati disperseaza fumul negricios ce se poate acumula in suflet facand loc unui dulce sentiment, viu si pretuit de Dumnezeu.
Sa fim gardienii propriei inimi si totodata ratacitorii propriei iubiri. Doar, printr-o astfel de bipolaritate emotionala, ne angajam in cea mai sublima Aventura a vietii terestre, eterna in cea de dincolo: dragostea. In cursa implinirii personale totale sau dezvoltarea atasamentului suprem, ne scaldam in gratia divina, sub picaturi-sperante nutrite pentru viitor, pentru tot ceea ce inseamna visul realitatii si a lui sete. Ne aflam intr-un dialog continuu cu inima si de cele mai multe ori raspunsurile nu sunt atat de clare pe cat ne-am dori. Poate, de aici se iveste confuzia in “hranirea” adecvata a dragostei, nu doar pentru persoana cu care vrem sa ne petrecem timpul, ci si pentru lucrurile mici sau mari ce-si fac loc, cu sfiala sau indrazneala, in gradina vietii noastre. Suntem capabili de o iubire fauritoare, cea mai inaltatoare forma a acestui cumul de sentimente. Zilnic, intalnim, cu fericire pe chip si emotie in suflet, tineri sau batrani, binecuvantati de un zambet real, acea expresie a dragostei care iti descreteste fruntea si bucura fiecare molecula a spiritului.
Timpul ne aduce in calea acestui nobil sentiment, nu credem initial ca suntem demni de mangaierea lui si “fugim” in lacrimi auto-izolatoare dar… ulterior simtim, pulsul comun, esenta proprie impartasita cu persoana pe care o iubim, transformandu-ne intr-o simbioza a griji pentru noi +1, a afectiunii si compasiunii +1 si mai ales a implinirii +1. Succesul, referitor la ultima parte, personal indiferent de forma lui devine un lucru impartasit, un alint de incredere si curaj care nu are pereche. Odata cu realizarea acestui adevar trainic, noi cei ce respiram emotii clare, multumim Cerului pentru-ca ochii vad, pentru prima oara. Acum, incepe geneza eu-ului matur. Doar atunci, in deplinatatea fiintei noastre, avem strafulgeri de certitudine in privinta zilei de maine. Suntem vesela iubirii invocate de Iisus in fiecare litera oferita umanitatii si totodata suntem fii ratacitorii ce mereu se intorc acasa, taramul fertil al inimilor, unde se recunosc, se ingrijesc, se alinta in mod natural, neconditionat. Acesta este spiritul dragostei ce lumineaza ochii care se privesc, reflectia sufletului construit din acel moment, in doi si in jurul celeilalte persoane.

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a