Whispers in the dark

                                    Crematoriul unei sinucideri zilnice       Neantul iluziei de a merge drept in lumea ce ne adaposteste pare ca se estompeaza in momentul cand ne in cale apar oamenii interesanti. De multe ori traim cu impresia ca perceptia noastra asupra mediului inconjurator este cea corecta, de neclintit si fara licar de incertitudine. Sa fie oare asa? Ma indoiesc, in ultima vreme am fost „scolit” de evenimentele ce au survenit in drumul meu fara a constientiza evolutia in sine. Se pare ca se numeste maturitate. Dilema mea survine atunci cand persoane (ce in buletin ar trebui sa fie mature) se comporta complet irational, sa nu spun de o idiotenie legendara. Dar suferim in tacere regresul lor zilnic, ei intorcandu-se timid dar sigur spre stadiul Homo Debilis. Avem cu toti parte de astfel de manifestari ale putreziciunii mentale si comportamentale ale acestor „paraziti” sociali, dar totusi induram si mergem mai departe. Aceasta este si recomandarea generala, eter

Elogiul unei iubiri pierdute „ Sunt indraznet, chiar curajos, caci cred si sunt mandru ca am experimentat caile nebanuite ale iubirii. Un joc frumos, presarat cu momente ilare, dificile si placute mai mult decat ne putem permite intr-o singura viata. Totusi orice aventura atat de sublima in taine si actiune se termina la sfarsitul flacarii. Nu mi-as permite sa zic din pacate, deoarece nici o experienta frumoasa nu trebuie regretata ci apreciata pentru tot ce a reprezentat ea. Cu siguranta toti cei care citesc aceste randuri au trecut cel putin odata prin taisurile ascutie ale primei despartiri importante. Oribil, groaznic, nu? Fals. Tocmai am trecut testul maturitatii daca nu sexuale cel putin sufletesti, cu siguranta da. Timpul devine pentru un moment cel mai bun prieten al nostru iar mangaierea lui ne va ajuta sa trecem peste durerea si deziluzia ce initial isi face loc in mintea noastra. Urmeaza impunerea relativitatii la adresa amintirilor, fostelor zambete, saruturilor ce nu vo

Dragul de el si sunetele eternitatii „Sunetele gloantelor ce pareau estompate definitiv incepeau sa rupa perdeaua linistii din jurul lui David. Noaptea parea si ea ceva mai ostila trimitand un aer rece in jurul tanarului ce era mai afectat de noua problema ce ii disturba ultima suflare. Se uita in sus apoi spre interlocutorul sau zambea timid uitandu-se aparent ingrijorat la ceas. Crengile si frunzele ce pana nu demult ii confereau un pic de caldura acum il deranjau, provocandu-i zgarieturi iritante. Haina ii parea grea, mana ranita il mai supara dar nu la fel de mult ca inainte, se obisnuise cu durerea. Astepta un raspuns de la Moarte, la fel de important ca momentul prin care el urma sa treaca. Teama il parasise, era acum impacat cu ideea ca urma sa paraseasca lumea ce ii adapostise fiinta timp de 25 de ani, grei sau frumosi, sincer pentru el nici nu mai conta. - O lege nescrisa? Totusi nu as vrea sa intru in eternitate cu sufletul manjit de pacat. Eu nu am fost tocmai Maica T

Jurnalul Umbrei:   Transformari periodice        " Mergand pe strada vad cum lumea isi schimba chipul, in fiecare om ce trece langa mine presimt nuante de sublima definire. Ce stil, cata naturalete in unii oameni, in fete ce zambesc si incanta ochii, in barbati de varsta a treia macinati de griji si suparari ce le termina idealurile si in tineri deziluzionati de nesiguranta zilei de maine. Realitati sumbre dar neglijent de adevarate si deranjante. Traind iar simt ca ma transform si devin ceva ce am incatusat si inchis demult adanc in mine. Frustrari si neajunsurile ce pregnant imi surpa paradisul ce mai ieri il vedeam clar, slabesc lanturile ce Bestia o tineau imblanzita cu usurinta. Acum, cutremurele ce le trimite din interior ma fac sa-mi pierd mintea subreda ce greu dar sigur se insira in mii si mii de bucatele. Personalitati diverse, o candoarea vietii mele, ce discutii, cat am invatat de la ilustrii mei maestrii dar niciodata nu am vrut sa devin el, caci frica ce mi-o i

Dragul de el si adevarul  Linistea punea stapanire pe un moment atat de greu, de dureros pentru David. Simplul gand ca trebuia sa ii povesteasca Mortii despre marea lui iubire, ce a pierdut-o din cauza unei prostii tipic umane, il speria. „Daca rade de mine? Daca mor cu rusinea in brate?” erau intrebarile ce mintea le tot invartea in mintea sa, in diferite forme. Totusi cu mare chin si o inertie ce nu il caracteriza, gura lui David timid se deschide si sunetele incep sa iasa. - Imi este dificil sa vorbesc despre ea, caci atunci cand iubesti pe cineva iar sentimentul nu iti este impartasit in aceeasi masure, te faci mic, te transformi devii diferit fata de ce erai candva. Trist, nu? Cu siguranta este, iar expresia fetei tale imi confirma suspiciunile. Vezi spre deosebire de tine, eu nu am trait acea dragoste epocala de care sa-mi aduc aminte cu bucurie si cu placere. Nu, nu si iar nu. Eu am avut parte de acea nabadoioasa iubire, cu certuri, cu nopti nedormite, cu minciuni pest

Reversul medaliei Iubim, dorim precum natura ne alina lipsurile, Un doi maiestru construit de zilnice sarutari, Zambete furate, ascunse in troiene de placeri, Unesc destine singuratice langa valorile sublime. Divina faptura lasa-ti imbratisarile sa curga pentru noi, Formand cascade rosii de obraji imbujorati ce rad, Cu buzele ce se tot lupta contempland noi simturi vii, Si maini ce se tot cauta in corpul dezgolit pe rand. Dar timpul pune stop jocului ce esenta pura o perturba, Un lac de sange framanta picioarele indragostitilor sur, Crudelor unghii ce serpuiesc canioane vaste intr-o bruta, Ce s-a nascut in respingeri, amintiri si-un putred nur. Negarea dragostei ce corosiv planeaza in obuze sumbre, Distinge inimile ce se rup acum, mereu si timpuriu, Umbra mortii iubirii dintre noi mormantul sa-l ridice, Si sub pamant viermii putrefactiei tale parca ii stiu. Golul din stomac devine delirant de obositor si rece, Gheata ignorantei ma imbiba c

        Zambetul unei ideii razlete                " Ce aer rece simte suflul meu pierdut in atemporalitatea gandurilor ce se infiripa zilnic in mintea tristului poet. Constat cu stupoare ca lumea moare, cu fiecare gest, cu orice miscare, caci falsitatea modelelor si tradarea celor ce se considera intelectuali a impins-o incet dar sigur spre neant. Trist? Cu siguranta! Deprimant? Nu. Oricine poate privi catre viitor indrumat de posibilitati infinite de succes, doar noi suntem cei care ne cladim drumul spre o viata mai buna. Prezentul ne obliga sa ne miscam in miscari ondulate, calme si bine proiectate pana in cel mai mic detaliu. Efemeritatea unicitatii noastre personale, creativitatea ce salasluieste in fiecare minte reprezinta principalele noastre atuuri in lupta contra obstacolelor zilnice mentinute de elemente diverse, precum lenea, activitati neproductive si grosolania celor care au nerusinarea sa conduca tara. Oribilati de ei? Da si nu. Noi nu putem sa schimbam nimic l

Dragii de ei, simplitatea din el         Inceputul unor asemenea intrebari  este intodeauna mai dificil de conceput. Exprimarea ideii initiale reprezinta un efort progresiv pentru cel ce are responsabilitatea de a o crea. Libertatea de a opta pentru tacere nu era aplicabila in acest moment tandru, intim si fara de sfarsit. Memoria incarcata de amintiri subrede, bine ascunse ce doar in siguranta singuratatii se pot consulta, avea sa fie testata de Moarte. El vroia sa paradoxal sa fie sincer cu David, un tanar ce nu dorea sa il duca dincolo de fluviul Styx. Totusi ultimul moment din viata tanarului, considera Moartea, trebuia sa fie inconjurat de adevar, de unul special. Noaptea consola orice grea aplecare catre sentimentalism exacerbat iar eventuale emotii de necontrolat puteau fi ascunse cu usurinta in negura intunericului. Aerul noptii, racoros si trist se apropia de cei doi cu timiditate, venind ca o consolare catre David, care in ultima vreme era cuprins de o caldura d

Dragii de ei , rapusi de timp “Delirul parea realitate, iar mintea lui David nu reusea sa inteleaga in profunziume momentul exclusive pe care Moartea il oferea. Scepticismul din ultima vreme, greutatiile vietii cu care s-a confruntat pana in acel moment, puteau reprezenta un raspuns pentru dilema sa, insa totusi nu era convins. Oare isi pierdea mintile? Parea sa fie singura intrebare care ii oferea un ecou recurrent intr-o minte zbuciumata de ororile unui razboi sangeros. Copacul ce ii oferea sprijin, parea ca il imbratiseaza cu cu crengi ce se lasasera in jos parca incercand sa atinga crengutele ce il acopereau pe David. Frigul inca persista dar vantul se oprise. Noaptea in contextual prezentei Mortii in fata lui David parea mai primitoare, mai calda si mai putin infricosatoare. Umbra sa ii era singurul aliat intr-un moment crucial al vietii sale, apropierea drumului catre absolut. - Imi poti explica in ce consta “jobul” tau? Adica exista atatea zvonuri, ai atatea chipuri si obse