Whispers in the dark

A du-ţi aminte Ai venit, in dimineaţa unei inimi, Şi ai rămas după-amiaza iubirii, Adormind cu mine in roua serii, Imbrăcată in graţia celor ursite. Şi ţi-am scris numele in stele, Cu pana fulguită a prezentului, Colorānd cu speranţe neobosite, Desenul unui viitor, un mult dorit: Noi… Dorul cre ș te-n vatra sufletului, Şi somnul nu respiră lini ș te, Doar inima ta blāndă, in depărtare, Se-ascunde prin alte căi, Fără pic din mine… Uneori te văd in felurite umbre, Rād apoi mă-ntristez, pesemne Ochii mei nu se ating de nici o alinare, Cānd dispari deodată ș i pe furi ș apare, Tristetea… Şi nu e teorie, doar grai de inimă, Ce prin cuvinte scrise de-o mānă, A minţii, incearcă a ș a cum poate, Să te-aducă aproape de-o iubire, Ce ţi-o port din clipa in care Buzele noastre s-au intālnit… there

Fără tine Oglinda mi-adus in zorii dimineţii, Chipul ve ș tejit de zile fără tine, Iar pulsul fără somn minţea prin vene, Că ochii ar avea glas fără tine. Ore de carton se-neacă in apa firii, Ce-mi cutremură trupul fără tine. O vreme de dor sădită de jale, M-adoarme cānd simt viaţa făr’ de tine. Atāt amar se-adună, buruieni-cruce, Se ridică-n sufletul năpăstuit fără tine. Atāt de luminous devine frunzi ș ul inimii, Cānd vei veni cu un sărut ș i-o imbrăţi ș are, Atunci lumea va fi frumoasă; vei fi cu mine . Şi voi, salcii bocitoare, după bătălii Cu timpul, de ce nu vreţi, nu indrăzniţi, Să faceţi din lacrimi o uitată amintire? Mormāntul lui, al nimănui se surpă… Al cui? Al suferinţei-cavaler de stāncă, Ce se-ntrecea cu durerea din mine, Cānd prin codrul vieţii mă pierdeam fără tine. Şi toate au rămas sclipiri furate, De stele rătăcitoare ce- ș i duc bagajul, Spre tine, spre noi, spre o dulce iubire. Chiar de-mi fuge sufletul fă

O voce a inimii Am ascultat in toiul nopţii, Un glas al inimii ce-ţi aparţine, Cum se zbătea in ceasuri albe, Să-ţi ș optească tandru lini ș te, Ştiind că azi supărăriile ţi-ating sufletul cu neru ș inare. Şi lasă a ta grea dezamăgire, Să curgă in pădurea uitării, Unde se va pierde, fugind de tine. Vino acum la mine, lasă-te in iubire, Dă-ţi viaţa inainte alături de mine, De noi, găsindu-ne inimile, In suflete pereche.  M-a ș face bule de aer cu iz ceresc, Şi dintr-un sincer, drag te iubesc, Zilnic, clipă de clipă, cāt pot să fiu Un puls al inimii tale, un alint cire ș iu, Care să-ţi fure orice durere ș i viu Să par in ochii tăi un gānd lumesc. Nopţile se-adună, zilele vin u ș or, Făr’ de suferinţă sau amintiri ce dor, Doar noi; găsim mereu o lucie odihnă, Din suflet ș i inimă caldă izvorātă, Un pārāu către nemurire, de zor Purtānd in spate cea mai dulce iubire. Şi cum respir, Dumnezeu ș tie, Doar tu trăie ș ti cu drag

Hello love G raiul dragostei adev ă rate nu obose ș te niciodat ă , poart ă in fiecare liter ă c ă ldura inimii ș i formeaz ă mereu c ā te o fr ā ntur ă din suflet in speran ţ a c ă la un moment dat acel tot unitar va fi complet. Uneori este dificil s ă te a ș ezi jos ș i s ă te pierzi in propriile g ā nduri dac ă acest nobil sentiment ș i-a pus amprenta pe tot ceea ce e ș ti. Ş i uite a ș a, vine aceea clip ă in care realizezi c ă nu i ţ i mai dore ș ti binele doar ţ ie ci ș i altei persoane. Sim ţ i o alinare sufleteasc ă ș i o lini ș te ce timid dar sigur cre ș te oferindu- ţ i o siguran ţă in ceea ce te prive ș te ș i in ceea ce urmeaz ă s ă vin ă . Incepi s ă te g ā nde ș ti c ā t de norocos e ș ti c ă ea a ales s ă - ţ i ofere acel s ă rut ce se transpune din vis in realitate cu fiecare tremor inocent al buzelor. De ce eu? O intrebare bun ă care se perid ă precum un pelerin orb in mintea lucid ă ș i alert ă . Te vezi al ă turi de altcineva in reflec ţ ia

Totul sau nimic? Şi n-am mașină strălucitoare sau acea Vilă cu extinsă de aur podea, Dar am un suflet clădit ușor, Intr-o viaţă-iubire vie nu de décor. Şi n-am pantaloni galbeni sau acei Ochelari purtaţi de zor, chiar de norii Grăiesc lumii furtună și grele tunete, Dar am inima croită-n vise măreţe, Pironite intr-o darnică și mult iubită, Realitate… Şi n-am părul strălucind a derādere, Sau pantofii pregătiţi de slinosul uzual, Ci am două māini muncite și-o minte, Ce crează lumi și nemuritoare cuvinte. Iar cei ce cred că viaţa-i o drumeţie, Sunt triști, chiar de alcoolul nu lipsește, Duhnind a zāmbete atāt de superficiale, Căci iubirea lor pentru aceste clipe, Nu are obārșie in inimi oneste… Așa mă intreb in zile negre, Sau nopţi păzite de singurătate, Oare am nimic sau totul? Dilema ochilor ce văd dragoste, Acolo unde alţi simt goliciune… Şi mă-nchin cu smerenie in pragul Dumnezeirii terestre, cu frică și durere, Cu

M ărturisire Așezat pe-o stāncă de aramă, Şi-mbrăcat cu frunze adamice, Privesc a zorilor virgină culoare, Minunāndu-mă că trăiesc; ce lumină atoateziditoare, Ce savoare firavă a Universului intr-o clipă adunată, Robul neștiutelor, eu, nedemn cu piciorele goale, Mă scald cu umilinţă in roua aproape divină. Timid, Luna, dintre norii bosumflaţi apare, Cu un buchet mare de stele ameţite, Venite de la crāșma Răsăritului-Dungat. Iar mă las purtat ca un toiag soldat, De un bătrān Ene folosit, in māinile căruia, Imi las sufletul, cugetul și dragostea, Indrăznind să vorbesc cu dulci speranţe. Din depărtări un zāmbet dezrădăcina munţi, Indepărta troiene de temeri și suferinţă, Oferind lumii un puls drag fericirii, Perla iubirii ce se inșiră cu chibzuinţă, La gātul chipului iubit de fiinţa și ochii mei. Şi inima-mi șoptește unde s-aștept, Şi sufletul-mi aduce florile unui regat, Cu o regină prea frumoasă, Iubită fără margini, necondiţionat,

Ascult ă-mi vocea Cum aș putea in zile albastre, Senine și iubite de fine zāmbete, Să te fac să simţi cāt te iubesc, Şi cum niciodată, oricānd, oriunde, nu aș face nimic să te rănesc? Cum aș putea, Să te fac să-mi vezi inima, Să-i simţi pulsul cum desenează, O afecţiune la origine divină, Tămăduitoare și dragă, Sufletului cāndva indurerat? Cum aș putea, să te fac să inţelegi durerea, Ce-o simt atunci cānd nu mă lași, Să te dezmierd cu iubirea, Zilnic ce-o simt in orele vieţii? Nu știu care-i reţeta sau planul, Acela destinat s-aducă răspunsuri… Iţi spun decāt că te iubesc și zi De zi, oriunde ai fi, Aproape de inimă prin șoapte vii, Să-ţi fiu, cu drag sufletesc, alături... smile

You And sometimes I wonder, Why God brought me, In a sunny May Day, The beautiful in both, Heart and soul, You…   And when your smiles, Find their place in my eyes, The world seems to hover, Somewhere in the distance, For I am mesmerized by grace divine, A piece of Heaven through thy sight. And you kiss me, dreams appear, Caressing our lips, our touches, For muse and poet become, In such a tender, loving act, One in mind, body and soul. Remember thy hands lost, In my hair, my hums of joy, And come to me with words, With all that you are, for now My heart is yours till eternity And beyond… And know that I love you, Only you, from night’s blanket To morning’s cold dew, Seconds, minutes and hours, With smiles, calm and tranquility… (That’s what my love represents And it’s entirely yours). And thank you for you gave me, A beacon of light in the dark, Water after a dry run in the desert, A heart to help me sleep b