Si cum te iubesc?
Şi cum te iubesc?
Şi fugit-au visele la tine,
Luānd cu ele dulci şoapte,
De sinceră iubire.
Şi găsit-au lumina aprinsă,
Doar cu dragă inimă,
Tu, le aşteptai.
Şi inceput-au să-ţi descrie,
Cum stelele vecine ţie,
Scriu ca intr-o divină vie,
Seară de seară cu delicateţe,
Pe pānza cerului regesc,
Un duios „te iubesc.”
Şi văzut-ai tu florile
De galaxii ce respirau fericire,
Prin Universul inimii mele,
Adăpostind doar iubire.
Şi simţit-am culorile vieţii,
Cum se aprindeau de bucurie,
Cānd zāmbetul tău apărea,
Sus, pe Luna străvezie.
Şi găsit-am in vatra albastră,
Un foşnet de dragoste,
Cāntānd domol şi-n surdină,
Despre domniţa din basme,
Ce-n realitate,
Cu inima pulsānd in goană,
Cu sufletul atins de linişte,
Mult o mai iubesc.
Şi crescut-au visele acolo,
Lāngă inima ta, sclipire de Rai,
Moştenind drumul spre mai;
Copoul primului sărut,
„Gara” intāii imbrăţişări,
Valsul primei poveşti,
Noi, Mihai şi dragostea,
Florilor de cireş...
Şi cum te iubesc?
O scurtă vie intrebare,
Ce Dumnezeu mi-o pune,
In straja nopţii in fala dimineţii,
Iar eu in bruma tinereţii,
Cu dragă inimă răspund:
„Adevărul mi-e grai,
Cānd zile şi nopţi desprinse
Din cel mai liniştit Rai,
-iubirea pentru tine-
Respiră lumii prin cuvinte,
Tot ceea ce simt, ce fericire!
şi paşii mi-s ghidaţi de ingeri,
Să scriu cu şi impreună cu tine,
Despre un noi māngaiat de ore
In care ne descoperim cu zāmbete,
Sufletele unite, haina imbrăţişării,
Unul născut din doi.”
Astfel cānd Cel etern intreabă,
Un rob umil copil,
Doar aste litere formează,
Vocea inimii intr-un subtil,
Vals de iubire;
In care pianul nu lipseşte,
Actorii suntem noi,
Sărutul ne uneşte,
Divinul ne-ocroteşte.
