Tarziul lamentat, Part V
Dragul de el si adevarul
Linistea punea stapanire pe un moment atat de greu, de dureros pentru David. Simplul gand ca trebuia sa ii povesteasca Mortii despre marea lui iubire, ce a pierdut-o din cauza unei prostii tipic umane, il speria. „Daca rade de mine? Daca mor cu rusinea in brate?” erau intrebarile ce mintea le tot invartea in mintea sa, in diferite forme. Totusi cu mare chin si o inertie ce nu il caracteriza, gura lui David timid se deschide si sunetele incep sa iasa.
- Imi este dificil sa vorbesc despre ea, caci atunci cand iubesti pe cineva iar sentimentul nu iti este impartasit in aceeasi masure, te faci mic, te transformi devii diferit fata de ce erai candva. Trist, nu? Cu siguranta este, iar expresia fetei tale imi confirma suspiciunile. Vezi spre deosebire de tine, eu nu am trait acea dragoste epocala de care sa-mi aduc aminte cu bucurie si cu placere. Nu, nu si iar nu. Eu am avut parte de acea nabadoioasa iubire, cu certuri, cu nopti nedormite, cu minciuni peste minciuni si compromisuri fara substanta. Viata chiar si in conditiile astea imi parea idilica, supararea imi trecea repede la fel si ei, iar totul revenea la normal. Sau cel putin asa credeam. Am destul de naiv incat sa cred ca iubirea pe care i-o daruiam cu fiecare gest si fiecare particica din mine era reciproca in aceeasi masura. Uneori imi era rusine ca nu reusesc sa ii ofer mai multe, mereu credeam ca merita o afectiune mai profunda decat eram eu in stare sa i-o ofer. Eram copil cu corpul insa mintea mea se gandea la lucruri indepartate in timp, la un viitor in care vedeam o casa, poate doua fete, poate un gard vopsit intr-un albastru deschis, o cearta mica avand ca subiect cine doarme pe partea dreapta si tot asa. Incepu David sa povesteasca, o lacrima timida prelingandu-se pe obrazul sau drept.
- Imi pare rau, David. Cateva detalii le cunosteam pentru-ca am fost nerabdator iar un numar relativ mic din ultimele clipe ale tale, ce o sa le vezi cand o sa treci dincolo, le-am vazut si eu. Insa vroiam sa ascult povestea de la tine, sa simt sentimentele la adevarata lor valoare. Il intrerupe Moartea subtil, asa incat sa nu il deranjeze pe David prea mult.
- Nu ma incomodeaza acest fapt, ma bucura chiar ca nu esti intr-un intuneric total sa zic asa. Andra intotdeauna imi spunea ca cel mai buna calitate a mea era ca apreciam setea pentru cunoastere chiar daca asta implica aflarea unor secrete despre mine. Nu cred in secrete, sau mai bine zis nu credeam. Stii cum e, in armata ele sunt diferenta intre a duce la indeplinire un ordin si a suferi consecintele. Revin, revin. A, uite ca ti-am zis si numele ei, desi cred ca deja il stiai. Momente cruciale ale relatiei noastre au fost multe de la primul sarut pana la zgarietura ce am purtat-o la gat ca o medalie in urma unui batalii pierdute. Vina a fost a mea, pentru-ca mi-a lipstit curajul de a lupta mai departe. Am fost un las, un mare las, iar dupa ea nu am reusit sa apreciez femeile la adevarata lor valoare si am discreditat din start orice evolutie spre ceva mai mult. Asta a fost motivul pentru care am intrat in armata, in ramura asta speciala a informatiilor dar nu credeam niciodata ca astfel de post imi va aduce sfarsitul. Stii, chiar ma gandeam acum ca inca imaginea ei imi bantuie sufletul si vroiam sa te intreb, dar sa-mi raspunzi sincer. Daca mor si ajung dincolo, orice ar fi dincolo, pot sa iau cateva amintiri cu ea, cu mine? Nu vreau sa o pierd, eternitatea orice ce ar implica ea, fara o amintire despre zambetul, sau privirea schimbatoare care cateodata mi-o arunca cand greseam, ar un calvar continuu. Te rog, nu te uita spre copacii, fii sincer si zi-mi, acu cand timpul se termina si sangele imi curge mai puternic ca niciodata. Ii zice David, Mortii cu o pasiune nemaintalnita pusa in ultimele cuvinte rostite.
- Dragul meu, asculta cu grija ce trebuie sa faci. Am sa te invat cum sa ocolesti sistemul, caci imi esti drag. Dintre toate sentimentele de care imi este dor iubirea ocupa primul loc. Tot ea ma obliga sa iti raspund sincer si in beneficiul tau etern.
