In gara sufletelor pierdute

In gara sufletelor pierdute 

Atunci cand sunetele mortii par sa creeze cea mai dulce melodie, lucrurile devin periculoase. Gandul ca moartea este singura alinare, intr-o viata ruginita si pierduta, devine din ce in ce mai puternic si mai rational. Eternitatea se descopera in sine, cu fiecare gest de ignoranta si indiferenta oferit cu atata gratie de ceilalti oameni, al caror comportament provoaca durere intensa care rupe spiritul in mii de fragmente. Mereu, m-am uitat cu caldura si rabdare la ceilalti oferindu-le prezumtia de nevinovatie pentru actiunile lor chiar de in interiorul meu se dadea o batalie epica, ce-mi darama intregul set de valori in raport cu respectivi. Aici, este marea noastra greseala, a celor suficient de naivi incat sa credem ca bunatatea invaluie ca o haina bine croita pe restul. "Punem la suflet" cum spunea candva bunica mea si ne pierdem intr-un ciclu ce ne distruge pe dinauntru. Asa, ca uneori recurgem la acte care nu ne caracterizeaza, facem lucruri iesite din comun in speranta ca vom atrage caldura, interes si putina afectiune, intr-un cuvant "cersim". Nu este corect. Totusi sunt momente in care totul se surpa si trebuie sa recladim. In aceste clipe intervine dilema: Cum? Ne bazam iar pe iubire, ramanand vulnerabili la suferinta si durere sau ne axam pe ura si pe o raceala care ar face invidiosi toti ghetarii din Antartica? Personal, in ultima vreme am realizat ca "drumul iubirii" nu merita deoarece este sinuos, fragil, schimbator si pliabil doar pe propriul interes. In cei 23 de ani pe acest Pamant ars de malitiozitate, parsivitate si egoism exacerbat nu am intalnit decat o singura persoana demna de apreciat pentru ceea ce oferea (acum nu caci nu mai este timp, avem multa treaba) si din cauza unei greseli de-a mea am pierdut-o. Acum, trebuie sa mergem mai departe, sa ne revenim si sa uitam tot..atunci cand tii la cineva mult, nu poti sa treci intr-o luna peste si sa dai iama prin orice altceva oferind zambete false in stanga si in dreapta..eu cel putin nu pot. Recunosc ca aici, subiectivismul a luat control asupra penitei si a schitat un punct din vacarmul ce se aude acum in sufletul meu. M-am cam saturat de tot, de toate, trecut, prezent si sperantele pentru viitor sunt lovite crunt de furtuna ce ma scalda in durere si negru. 
Revenim.. In gara sufletelor pierdute, asteptam trenul catre Univers, avand drept misiune descifrarea tainelor ascunse. Ce frumos si cat de sublim! De ce sa stam si sa induram otrava celorlalti cand evadarea este atat de simpla si lipsita de durere [daca obiectul potrivit este folosit]? Sa stam si sa vedem cum raul foloseste un bici atat de usturator pentru a ne frange sufletul cand avem o solutie, o "scurtatura" catre mantuire. Poate ca, golul ce se mareste in mine lasand doar o suprafata aspra si dura, scrie aceste randuri dar nu neg veridicitatea literelor. Ne chinuim in aceasta scuza de viata pentru a aduce alinare, mangaiere si zambete celor din jur, persoanelor la care tinem si primim in schimb de cele mai multe ori exact ce nu ne doream. Si inghitim in sec, strangem in noi pana cand rabufnim si nu mai ramane nimic in noi, doar cenusa si vise spulberate. Mai bine cu ura in suflet decat cu iubirea in inima, astfel poate ca dezamagirile si durerea nu sunt atat de puternice, nu sunt atat de nocive, nu sunt atat de nenorocite. 
Nimic nu mai conteaza, totul este pierdut, sumbru si lipsit de stralucire. In taramul umbrelor, cat de cat nu sunt singur. Simt momentan o repulsie ce ma impiedica si sa respir dar in acelasi timp imi da o forta teribila, monstruoasa. Fiecare celula a corpului este treptat ocupata de un intuneric ce devine mortorul revitalizant al tuturor celor ce urmeaza. 



Rage, 
hate, 
sorrow, 
pity
and
death.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maturitate

EGO