De duh, nimic
De duh, nimic
Sub picaturile somnambule ale ochilor,
Deschid cartea sufletului machiat,
In culori de plastic, groapa Zorilor,
Si vad, cu ochii inimii destinul furat.
Visele se leagana cu sperantele sublim,
Impinse de vantul racoritor, ce
oroare!
Cerul dispare, Soarele se supune lin,
Iadului de inox, cazanul frantelor ore.
Timbrul vocii rasare-n lucide regrete,
Si cum dezamagirea creste, inima piere,
Ascunsa intr-un morman de cadavre,
Rupte din basme-cosmar fara poveste.
O noua zi, cu multe zambete false,
Respira in corzi de vioara angelica,
Si de pe piscul siguratatii far’ de lumina,
Privesc jos, te simt intr-o nemuritoare
Iubire si sar, prinde-ma!
De nu, mor in agonie...
