Iubim viata
Iubim viata
Si
am mostenit de Sus un zambet fragil, pe care-l impartim cu florile tinere ale
umanitatii. Cat de placut este sentimentul nascut din inima, ce se raspandeste pe
masura ce ochii cuprind infinitul. Firavi, asa cum suntem in fata divinului,
descoperim dragostea pentru cele mai frumoase lucruri, astfel croind mangaieri
puternice destinate sa dainuie milenii. De multe ori, cadem prada ispitei de a
ne pierde intr-un intuneric apasator pentru simplul motiv ca sufletul este
tulburat si ne intristam cu zilele, ce se aduna si tot aduna. Ne izolam intr-o
cursa turbata ce vizeaza alungarea sinelui, cu ale lui conflictuale ganduri si
imbratisarea serenitatii depline. Totusi, frumusetea vietii consta in timbrul
vocal al persoanei iubite ce vine, plutind deasupra unui norisor albastru, cu
afectiune si compasiune intr-o “desaga” spirituala si unica. Aceste ilustre
calitati disperseaza fumul negricios ce se poate acumula in suflet facand loc
unui dulce sentiment, viu si pretuit de Dumnezeu.
Sa
fim gardienii propriei inimi si totodata ratacitorii propriei iubiri. Doar,
printr-o astfel de bipolaritate emotionala, ne angajam in cea mai sublima Aventura
a vietii terestre, eterna in cea de dincolo: dragostea. In cursa implinirii
personale totale sau dezvoltarea atasamentului suprem, ne scaldam in gratia
divina, sub picaturi-sperante nutrite pentru viitor, pentru tot ceea ce
inseamna visul realitatii si a lui sete. Ne aflam intr-un dialog continuu cu
inima si de cele mai multe ori raspunsurile nu sunt atat de clare pe cat ne-am
dori. Poate, de aici se iveste confuzia in “hranirea” adecvata a dragostei, nu
doar pentru persoana cu care vrem sa ne petrecem timpul, ci si pentru lucrurile
mici sau mari ce-si fac loc, cu sfiala sau indrazneala, in gradina vietii
noastre. Suntem capabili de o iubire fauritoare, cea mai inaltatoare forma a
acestui cumul de sentimente. Zilnic, intalnim, cu fericire pe chip si emotie in
suflet, tineri sau batrani, binecuvantati de un zambet real, acea expresie a
dragostei care iti descreteste fruntea si bucura fiecare molecula a spiritului.
Timpul
ne aduce in calea acestui nobil sentiment, nu credem initial ca suntem demni de
mangaierea lui si “fugim” in lacrimi auto-izolatoare dar… ulterior simtim,
pulsul comun, esenta proprie impartasita cu persoana pe care o iubim,
transformandu-ne intr-o simbioza a griji pentru noi +1, a afectiunii si
compasiunii +1 si mai ales a implinirii +1. Succesul, referitor la ultima
parte, personal indiferent de forma lui devine un lucru impartasit, un alint
de incredere si curaj care nu are pereche. Odata cu realizarea acestui adevar
trainic, noi cei ce respiram emotii clare, multumim Cerului pentru-ca ochii
vad, pentru prima oara. Acum, incepe geneza eu-ului matur. Doar atunci, in deplinatatea fiintei noastre, avem
strafulgeri de certitudine in privinta zilei de maine. Suntem vesela iubirii
invocate de Iisus in fiecare litera oferita umanitatii si totodata suntem fii
ratacitorii ce mereu se intorc acasa, taramul fertil al inimilor, unde se
recunosc, se ingrijesc, se alinta in mod natural, neconditionat. Acesta este spiritul
dragostei ce lumineaza ochii care se privesc, reflectia sufletului construit
din acel moment, in doi si in jurul celeilalte persoane.
