La vita e bella
La vita e bella..
In aparenta viata are farmecul ei, in fiecare pas pe care il facem zilnic prin mormane de strigate interioare si obstacole exterioare. Viata noastra pe acest Pamant reprezinta o simbioza etern puerila intre vise si corespondentul lor direct in realitate. Desi puteti invoca, maturitatea impreuna cu greutatiile adiacente, drept taler intr-o balanta a adjustarii continue, ma indoiesc ca "copilul" acel "Se" al lui Freud isi pierde pentru o clipa controlul asupra dinamicii umane. Existenta terestra se supune unui razboi interior cu implicatii pulsatile catre cei din jur. Pornim dintr-un punct de cerneala, fie furie, bucurie sau dezamagire ce usor, usor isi traseaza un ciclu expansionist atentand la integritatea valorilor definitorii ale comportamentului nostru. Este un proces sublim dar totodata visceral caci "respira" o ambivalenta in ceea ce priveste intensitatea trairilor. Sunt extrem de putine persoane care au capacitatea de a mentine un control liniar asupra emotiilor si in majoritatea cazurilor, putem face referire, mai ales la calugarii budisti. Dar, in ciuda acestei incapacitati a majoritatii de a-si "simplifica" dorintele, urgiile si sentimentele, omul revendica statutul de intelept omniscient. In ultima vreme, am asistat cu stupoare si uneori greata, la un vacarm maladiv de "eu-uri" emerite, in diverse domenii dar aplicabile in toate ariile existentei noastre. Acest tip de tarc, in care se cresc "profeti" si "lideri de opinie", influenteaza intr-un mod vadit negativ simpla noastra existenta si mai ales dreptul nostru natural de a accesa informatii obiective nepatate. La vita e bella in masura in care o putem constientiza si ii putem tria straturile, intr-un mod logic si rational. Aici este punctul nevralgic si definitoriu in atingerea unui grad relativ de fericire. Un pod care foarte putini il trec, deoarece "apa" este mereu tulbure si agitata iar scandurile sunt subrede. Timpul a trecut, aducand un nou mileniu insa, in loc sa repotentam o noua Renastere, se pare ca timid dar sigur schitam un nou Ev Mediu atat personal cat si la scara larga.
Omul in definitiv, este o fiinta complicata si de multe ori ambigua in comportament si alegeri dar indescifrabila. Definirea "status-quo-ului" nostru, la nivel individual poate reprezenta un pas inainte. Totusi, chinurile la care suntem supusi in mod periodic par a estompa orice dorinta de a atinge taramul fertil al fericirii, uneori pur si simplu obosim. Discernamantul inimii si ratiunea vivace a mintii par a fi intr-o acerba lupta pentru dominarea trupului caci nu implicam transcendentalul -sufletul- in treburile lumesti. Esenta fericirii ar consta in gradul de libertate si constrangere al inimii in raport cu ceea ce facem sau cu anumite persoane daca l-am cita pe Oscar Wilde. Pe masura ce am devenit robi ai "plasticului" si am redus vocea constiintei, fie ea divina sau de alta natura, drumul catre fericire s-a stramtorat si prezinta din ce in ce mai multe gropi. Nu sunt zile in care sa nu schitam zambete superficiale prietenilor deoarece ne este teama de intoleranta lor vizavi de suferinta si durere. De altfel, este o reactie naturala de autoconservare, daca mergem pe mana lui G. Jung ce nota ca "egoismul primar al omului simte o repulsie exaltata si o atractie fatala fata de suferinta, o dilema ce-i marcheaza intreaga existenta.". Apoi, unde este La vita e bella, cand echilibrul lipseste cu desavarsire, atat in prezent cat si in trecut? Iisus spunea sa cautam mantuirea, ergo fericirea terestra cu extensie in absolut in iubire. Un cumul de sentimente intim si tandru, dar ce nu pare a respira in "fumul" societatii actuale. Sunt n* exemple ce ne demonstreaza cum iubirea a devenit o comoditate, un accesoriu pentru o anumita perioada de timp, un nefericit <means to an end>. Buddha spunea ca suferinta si implicit incapacitatea de a accede la fericire, apare atunci cand "eul" nu obtine ce-si doreste. Intr-o Romanie a crestinismului ortodox ce practica o stare de non-dialog ridicata la rand de cruciada ar fi un gest necugetat din partea mea sa detaliez, cat de cat, cum functioneaza "motorul" filosofiei budiste care este vast superior pasivului "diesel" de la Constantinopol.
In concluzie, caci ceasul arata 03.25 iar ceaiul s-a terminat, putem spune ca La vita e bella este o utopie, o iluzie hranita de filmele americane. Personal, fiind asezat intr-o grota din cel mai adanc hau al haurilor subterane, as spune ca viata nu poate fi frumoasa atata vreme cat suntem incapabili sa abandonam tradarile fata de propriile valori in diferite circumstante. Ne tradam pe noi insine si implicit ne revendicam un scaun comod la spectacolul sabotarii propriei fericiri. Sper sa nu am dreptate, dar atunci cand vad atatea zambete fara izvorul naturaletii fine, las ochii plecati, poarta catre suflet inchisa si fug intr-o lume distanta...Trist.
Omul in definitiv, este o fiinta complicata si de multe ori ambigua in comportament si alegeri dar indescifrabila. Definirea "status-quo-ului" nostru, la nivel individual poate reprezenta un pas inainte. Totusi, chinurile la care suntem supusi in mod periodic par a estompa orice dorinta de a atinge taramul fertil al fericirii, uneori pur si simplu obosim. Discernamantul inimii si ratiunea vivace a mintii par a fi intr-o acerba lupta pentru dominarea trupului caci nu implicam transcendentalul -sufletul- in treburile lumesti. Esenta fericirii ar consta in gradul de libertate si constrangere al inimii in raport cu ceea ce facem sau cu anumite persoane daca l-am cita pe Oscar Wilde. Pe masura ce am devenit robi ai "plasticului" si am redus vocea constiintei, fie ea divina sau de alta natura, drumul catre fericire s-a stramtorat si prezinta din ce in ce mai multe gropi. Nu sunt zile in care sa nu schitam zambete superficiale prietenilor deoarece ne este teama de intoleranta lor vizavi de suferinta si durere. De altfel, este o reactie naturala de autoconservare, daca mergem pe mana lui G. Jung ce nota ca "egoismul primar al omului simte o repulsie exaltata si o atractie fatala fata de suferinta, o dilema ce-i marcheaza intreaga existenta.". Apoi, unde este La vita e bella, cand echilibrul lipseste cu desavarsire, atat in prezent cat si in trecut? Iisus spunea sa cautam mantuirea, ergo fericirea terestra cu extensie in absolut in iubire. Un cumul de sentimente intim si tandru, dar ce nu pare a respira in "fumul" societatii actuale. Sunt n* exemple ce ne demonstreaza cum iubirea a devenit o comoditate, un accesoriu pentru o anumita perioada de timp, un nefericit <means to an end>. Buddha spunea ca suferinta si implicit incapacitatea de a accede la fericire, apare atunci cand "eul" nu obtine ce-si doreste. Intr-o Romanie a crestinismului ortodox ce practica o stare de non-dialog ridicata la rand de cruciada ar fi un gest necugetat din partea mea sa detaliez, cat de cat, cum functioneaza "motorul" filosofiei budiste care este vast superior pasivului "diesel" de la Constantinopol.
In concluzie, caci ceasul arata 03.25 iar ceaiul s-a terminat, putem spune ca La vita e bella este o utopie, o iluzie hranita de filmele americane. Personal, fiind asezat intr-o grota din cel mai adanc hau al haurilor subterane, as spune ca viata nu poate fi frumoasa atata vreme cat suntem incapabili sa abandonam tradarile fata de propriile valori in diferite circumstante. Ne tradam pe noi insine si implicit ne revendicam un scaun comod la spectacolul sabotarii propriei fericiri. Sper sa nu am dreptate, dar atunci cand vad atatea zambete fara izvorul naturaletii fine, las ochii plecati, poarta catre suflet inchisa si fug intr-o lume distanta...Trist.
 |
| life |
