Apocalipsa lui Ares
Apocalipsa lui Ares
Asfintitul urla-n departari sublim croite,
Si indrazeste sa blesteme orele trecute,
Fara sa coboare in marea zambetelor ude.
Norii se-aduna cu-o furie nemuritoare,
Pregatiti de cea mai dureroasa incercare,
Sa planga pentru omul care zilnic moare.
Tronul pierdut suspina in savoarea serii,
In lipsa adevarului se teme, varsa doruri,
Dupa un timp sadit de comori moralizatoare.
Din umbra celor ce s-arata in furtuna, ele,
Maicutele uitate, Natura si eterna Zare,
Cu o sfiala cutremuratoare ating vacarmul.
Cerul patat de fulgere oarbe, vorbeste lor,
Tarfelor ude si acolitilor desfranati, barbatii,
Cu glas angelic, in zarile albastre se aude-n cor:
"-Ce gust sortit esecului aveti oameni putrezi,
Stiam de golul ce va macina sufletul orb,
Acum a voastra suferinta se termina, dormiti."
Un lup atemporal, croit de o straveche arta,
Apare cu noblete dupa o roca vie, insangerata,
Purtand in jurul gatului o inima batand ce canta.,
In orizontul pesisajului macabru un vuiet adamic.
"Plecat am fost in somnul vesnic, Timpule,
Si am venit cu zambete infloritoare, eterne,
Sa stavilesc cu vise a ta furie amenintatoare,
Salvand putreda lume a omului inselator si sadic."
- va continua...
Asfintitul urla-n departari sublim croite,
Si indrazeste sa blesteme orele trecute,
Fara sa coboare in marea zambetelor ude.
Norii se-aduna cu-o furie nemuritoare,
Pregatiti de cea mai dureroasa incercare,
Sa planga pentru omul care zilnic moare.
Tronul pierdut suspina in savoarea serii,
In lipsa adevarului se teme, varsa doruri,
Dupa un timp sadit de comori moralizatoare.
Din umbra celor ce s-arata in furtuna, ele,
Maicutele uitate, Natura si eterna Zare,
Cu o sfiala cutremuratoare ating vacarmul.
Cerul patat de fulgere oarbe, vorbeste lor,
Tarfelor ude si acolitilor desfranati, barbatii,
Cu glas angelic, in zarile albastre se aude-n cor:
"-Ce gust sortit esecului aveti oameni putrezi,
Stiam de golul ce va macina sufletul orb,
Acum a voastra suferinta se termina, dormiti."
Un lup atemporal, croit de o straveche arta,
Apare cu noblete dupa o roca vie, insangerata,
Purtand in jurul gatului o inima batand ce canta.,
In orizontul pesisajului macabru un vuiet adamic.
"Plecat am fost in somnul vesnic, Timpule,
Si am venit cu zambete infloritoare, eterne,
Sa stavilesc cu vise a ta furie amenintatoare,
Salvand putreda lume a omului inselator si sadic."
- va continua...
 |
| In curand |
