Iubirea si ghioceii inimii
Iubirea si ghioceii inimii
Si te cladesc in nopti tarzii, ferice,
Mereu cu drag, pe bolta eternului.
Furand subtil din cupa Domnului,
Incerc sa mostenesc doar iubire,
Impartasita cu tine, mugur cu alai,
Ce zilnic rasari in inima mea... (III)
Dragostea este o drumetie a sufletului catre implinirea intregii fiinte, delicata si naturala atat in expresie cat si in esenta. Purtand in spate atingerea divinului imbujorat, ne odihnim in preajma inimii ce ne zambeste inapoi si cu o suplete a spiritului indraznim sa visam frumos. Vedem chipul, ce cu ochii ne mangaie tot ceea ce suntem, coboram intr-o tacere pe care doar subtila iubire o asculta. De multe ori suntem uimiti de metamorfoza prin care trupul si sufletul trece, si radem cand oglinda ne arata un zambet, doua imbracand ziua si noaptea. Simt cum acest sentiment se topeste in jurul meu, in mine si intreb cu sfiala Creatorul: cum sa dau jos voalul orbitor al lumii, pentru a croi dulceata implinirii? Cu aripile deschise larg, cu buzele soptind libertati alintate si cu trupul prins in armura celui mai nobil sentiment, ne avantam cu incredere in cel mai frumos dans. Ne uitam in ochii partenerului, ii tinem cu putere tandra mainile, talia si impreuna "muzica" patrunde in interiorul fiecarei celule, tremurand la fiecare vers al melodiei "M-am indragostit numai de ea." Aerul devine rarefiat, respiram imbratisari calduroase croite de lumina vietii si timid pasim spre pajistea de la capatul drumului stiind ... ca sarutul nu va lipsi, inimiile vor batea mereu si ca privirea va fi intoarsa cu dragoste in cascada clipelor ce curg dinspre un suflet spre celalalt.
Frumusetea devine cristalina-n vise misterioase ce cu fiecare atingere se descopera privitorului. Apoi cum sa nu iubesti un zambet care nu doare si croieste focul mistuitor al puritatii sufletesti. Unde este inceputul dragostei si al ei sfarsit? Candva, in secole apuse dar vii in intelepciune, filosofii isi puneau acesta intrebare si prezentul isi pleaca capul cand tineri indragostiti isi fura cate un sarut dupa un copac, infrangand gerul sau sub plapuma luminoasa a stelelor ratacindu-se in imbratisari dulci. Pe fundul celui mai adanc lac feeric, surprind primul firicel al iubirii si deasupra celui mai inalt pisc, al celei mai indepartate planete dintr-o galaxie nedescoperita sade sfarsitul dragostei mangaind cu blandete inimi cucerite, furate sau imprumutate. Dar, lira cerului ma supune la un exercitiu creativ, pe care cu nerabdare vreau sa-l incep si mai ales sa-l trec: sa imortalizez in culoare ceea ce inima simte, vede in fiecare zi. Cu pensula sufletului pregatita si cu o multitudine de culori ale ei, voi pune pe "panza" portretul viu al domnitei iubite. Rasartiul texturii imi va permite sa conturez cu gratie ceea ce Dumnezeu a lasat mostenire, printr-un zambet, omenirii, pe tine, giuvaerul dinspre bucurie si angelica alinare ce niciodata nu adoarme...pitorescul sentimental ce reinvie in propria "cenusa".
[...]
Unde mi-ai lasat Doamne inima? Te vad, suflet, in ochii ei mici,
Ii aud bataiile dar nu o simt in piept. Domolind oboseala de ieri,
Nu ma plang, dar Tu divine concept, Pasind intr-un sarut dulce,
Deschide necuvantatoarei stea, Aducandu-mi langa albastre stele,
Lumina, care sa ma calauzeasca, Respiratia ce-o ador, esente vii,
doar langa ea.. (I) ale iubirii... (II)
Si te cladesc in nopti tarzii, ferice,
Mereu cu drag, pe bolta eternului.
Furand subtil din cupa Domnului,
Incerc sa mostenesc doar iubire,
Impartasita cu tine, mugur cu alai,
Ce zilnic rasari in inima mea... (III)
 |
| O imbratisare calduroasa |
