Tarziul lamentat, Part II
Dragul de el, de necunoscut
Momentul senintatii trecuse, numele nu fusese rostit iar soldatul imbatat de frigurile mortii ce din ce in ce mai puternic puneau stapanire pe acesta, incepea sa piarda contactul cu realitatea. Cu mare greutate reusea sa mai tina deschisi ochii iar mintea parea sa gandeasca doar din inertie. Insa pe masura ce puterile trupului il paraseau cu fiecare minut ce trecea, sufletul se bucura din interiorulul lui sa iasa sis a i-a calea eternului. Se mai uita la rana, sangele inca curgea iar patura verde ce o pusese pe el ca sa se incalzeasca isi pierdea din intensitate. Printr-un efort neomenesc isi pune cateva frunze si muschi ce era langa copac pe el, intr-o incercare puerile de a se incalzi mai bine.
-Nu o sa te incalzesti asa. Unde ai auzit tu de puterea miraculoasa a ierburilor ce te pot incalzi? radea ironic si cu rautate o umbra ce se facea vizibila din intunericul ce il inconjura pe soldat.
- Cine esti? raspunde David, tinand strans pistolul ce mai avea doar un glont.
- Ma stii prea bine, dragul meu. Nu mai tii minte? Cine ti-a zis dup ace ea care nu trebuie numita nu ti-a dat atentia pe care o meritai, sa te inscri in armata? “Distanta si timpul vindeca orice rana”, parca asa iti tot ziceam. Amintirile nu sunt punctual tau forte nu-I asa? zise umbra ce se pregatea sa fie total in vazul lui David.
- Nu inteleg. Eu gandeam, eu am luat decizia, eu nu tu. Gandurile au fost ale mele iar tu nu existi. Mintea mea muribunda imi joaca feste, esti doar o halucinatie prost conceputa care vei muri odata cu mine. sopti usor David, in timp ce pistolul ii cazu jos iar capul usor se inclina in jos.
- O dragul meu, am venit sa te duc acolo unde viata e altceva. Eu mereu am fost in mintea ta caci eu sunt peste tot, unde decizile mai devreme sau mai tarziu ma vor chema. Eu sunt reprezentarea unei subtilitati de neconceput, al sentimentului ce putini il pot stapani, al performantei ce doar cative o pot atinge. Strict vorbind, fie intre noi, David cred ca ti-ai dat seama ca eu sunt Moartea. zise umbra ce pasi la un metro distanta de omul ce neputincios statea si care incerca sa ii inteleaga fiecare trasatura.
Moartea cea teribila, grotescul neomenesc, reflectia lordului din Adancuri, termeni si definiri ce se invarteau in mintea lui David pre vizualizarea efectiva a creaturii. Ochii il cuprindeau din cap pana in picioare. Arata precum un om, imbracat intr-un costum negrau, cu camasa neagra si cravat neagra. Pantofii tot negri nu atingea pamantul efectiv si plutea la un centimetru de acesta. Trasaturile fetei erau commune, nimic deosebit doar ochii erau rosi, insa nu inspirau teama cid oar un sentiment de discomfort latent. Lucru interesant observant de David, era un ceas cu lant ce ii atarna din buzunarul drept si care avea inscriptionat pe el numele sau complet precum si o ora distincta de cea normala pe care nu o putea vedea cu claritate.
- Acum stiu cine esti, desi in mod surprinzator ma asteptam sa arati altfel. Totusi prezenta ta nu incalca vrea regula? Sunt curios, doar intervii in temporal. spuse David, cursive si ceva mai puternic, amintandu-si cateva informatii din cartile cu subiect religios ce nu demult le citise.
- Discutiile sunt marea mea pasiune din acest motiv iubesc slujba asta. Gandurile celui ce realizeaza ca moare sunt cele mai pure si relfecta cel mai bine intelepciunea acumulata de-a lungul vietii. Tu esti o piesa rara, asteptam de ceva vreme sa vina si momentul asta, desi speram ca sa ai macar oportunitatea sa mai vorbesti cel putin odata cu ea. zise intr-un ton delicat cel ce fara coasa a venit sa il i-a pe David.
- Despre ce vrei sa vorbim? Eu am o multime de intrebari pentru tine si mi-ar face mare placere ca tu sa imi raspunzi sincer. Real sau imaginative presimt ca discutia cu tine o sa-mi reimprospateze spiritual. Ii raspunde David intr-un ton docil.
