Nu.


Nu.

Lanţul se strānge-n jurul trupului,
Şi arde pielea, zgārie fierul inimii,
Māncānd cu pofta sacră a corbului,
Frānturi din sinele injurat de Bine.

Uite-i candela durerii cum pālpāie,
De-atinge poarta Raiului inchis,
Şi chiar de toţi văd sfāșiatul ins,
Alura de cerșetor rușinat, devreme
Stinge orice dorinţă de ajutorare,
A lor, cei mulţi și nepătaţi…

Un inger așternea un sul de paie,
Impletit in lacrimi divine, peste
Nefericitul morman de oase, poate,
Așa se va liniști și cruda durere,
Copila uitată a temerilor brute…

Dar unde-i Dumnezeu și mila?
Un tānăr moare, viaţa-i dispare,
Şi nimănui nu i se pare,
Că merită a fi salvat ci-n continuare,
Lăsat să putrezească in inchisoare.
Dar oare,
Ce-o fi in sufletul lui,
De-si dă ultima suflare,
Fără o inimă blāndă alături?
Nici nu contează, viaţa ii fuge,
Noapte sau zi suferinţa il roade…
Oare?


Postări populare de pe acest blog

Peste drum poezie

Corida unor litere albe

Hold on: smile