Whispers in the dark

Nu. Lanţul se strānge-n jurul trupului, Şi arde pielea, zgārie fierul inimii, Māncānd cu pofta sacră a corbului, Frānturi din sinele injurat de Bine. Uite-i candela durerii cum pālpāie, De-atinge poarta Raiului inchis, Şi chiar de toţi văd sfā ș iatul ins, Alura de cer ș etor ru ș inat, devreme Stinge orice dorinţă de ajutorare, A lor, cei mulţi ș i nepătaţi… Un inger a ș ternea un sul de paie, Impletit in lacrimi divine, peste Nefericitul morman de oase, poate, A ș a se va lini ș ti ș i cruda durere, Copila uitată a temerilor brute… Dar unde-i Dumnezeu ș i mila? Un tānăr moare, viaţa-i dispare, Şi nimănui nu i se pare, Că merită a fi salvat ci-n continuare, Lăsat să putrezească in inchisoare. Dar oare, Ce-o fi in sufletul lui, De-si dă ultima suflare, Fără o inimă blāndă alături? Nici nu contează, viaţa ii fuge, Noapte sau zi suferinţa il roade… Oare?

Decenta suferintei, sub aripile vantului "Invaluit de un monstruos sentiment atipic, ma apuc sa contemplez sfarsitul eternului. Macinat de griji nocturne asemenea preocupari nu imi dau nici macar macar un moment de liniste. Iar somnul cand apare calmul si relaxarea ce in mod normal il implica se disipa in vantul derizoriului lucid. Visele ma haituiesc, iau forme ciudate, cu apasatoare iluzii ce imi tin spiritul intr-o inchisoare eterna. Oare este realizabil telul meu? Ma indoiesc cu gratie dar vreau sa incerc. Cu determinare si perseverenta zilnic imi voi propune sa ucid eternul. In doze mici cu arme diverse, cu otravuri selecte si „patrunzatore” imi voi duce planul la bun sfarsit. Culmile disperarii ma imping cu forta sa apas pedala la maximum si sa dau uitarii atingerea efemerului terestru. Visul liberator imi propune cateodata solutii extreme dar nu am incredere in el. Inamicul meu imi da sfaturi cum sa il ucid? Ce strategie proasta de manipulare doar ma cunoaste, doar ...