Whispers in the dark

Din gustul fin al mortificării zilnice, ne ţesem pânza de gânduri despre ceea ce putem întâlni într-un moment conştient sau rupt din aburii neantului provocator. Confictul cu sinele devine evident, mai ales în condiţiile în care omul are tendinţa de a se cufunda într-un perimetru emoţional şi corporal de mici dimensiuni. Revirimentul gândirii suspină la întâlnirea cu mentalitatea restrictiv recent dezvoltată de sistemul nervos uman. Fiecare devreme devine o întarziere aprinsă intr-un foc de scuze, griji și ulterior dacă starea persistă în depresie. A devenit greu să gândeşti clar şi fără părtinire. Cine a schimbat macazul? Se pare că intelectualii au sesizat că structurarea unui gând ce-şi are obârșia în originalitate devine motiv de suspiciune. Ȋn trecutul îndepărtat să pui la îndoială afirmaţiile sau şirul logic de idei al unei persoane era considerat un lucru de o nobleţe intelectuală înălţătoare, acum iţi sunt chestionate motivele ulterioare prin contra argumentele pe ca...

Nu. Lanţul se strānge-n jurul trupului, Şi arde pielea, zgārie fierul inimii, Māncānd cu pofta sacră a corbului, Frānturi din sinele injurat de Bine. Uite-i candela durerii cum pālpāie, De-atinge poarta Raiului inchis, Şi chiar de toţi văd sfā ș iatul ins, Alura de cer ș etor ru ș inat, devreme Stinge orice dorinţă de ajutorare, A lor, cei mulţi ș i nepătaţi… Un inger a ș ternea un sul de paie, Impletit in lacrimi divine, peste Nefericitul morman de oase, poate, A ș a se va lini ș ti ș i cruda durere, Copila uitată a temerilor brute… Dar unde-i Dumnezeu ș i mila? Un tānăr moare, viaţa-i dispare, Şi nimănui nu i se pare, Că merită a fi salvat ci-n continuare, Lăsat să putrezească in inchisoare. Dar oare, Ce-o fi in sufletul lui, De-si dă ultima suflare, Fără o inimă blāndă alături? Nici nu contează, viaţa ii fuge, Noapte sau zi suferinţa il roade… Oare?

Am uitat să sperăm, Aprinsă de o vitejie resuscitată in g ȃ nd şi spirit, speranţa apare precum un vis frumos sau un coşmar palpabil, in funcţie de circumstanţe sau om. Observ că speranţa a devenit o rotiţă ruginită dintr-un mental colectiv apus in mărginite posesiuni materiale şi regrese progresive. Jungla agresivă a pragmatismului in care stăp ȃ neşte necontestat homo economicus devine un tăr ȃ m mult prea aglomerat pentru un puls inocent precum speranţa. Precum pietrele unse de răcoarea unui r ȃ u de munte oamenii au fost loviţi de iluziile materialismului determinist (in timp, cu scopuri şi efecte ulterioare) şi-au pierdut esenţa de a spera. Acum omul de r ȃ nd, r ȃ ndunica frivolităţii decadente, vede in speranţă drept un grant primit de la Dumnezeu. Apoi, speranţa in esenţă ar trebui să reprezinte puterea regenerativă a sufletului uman, ce zilnic este chinuit de urletele agresive ale societăţii muribunde actuale. In absenţa sufletului intreţinut uneori de licărele speran...

     Gandul iubirii         O, dulce drag st ă p ȃ n al viselor ce m ă testezi la fiecare pas, arat ă -mi versul cel perfect f ă r ă de care nu pot arunca vraja delirant ă asupra dragostei ce m ă supune la urzirea viciilor. In brut ă ria vie ţ ii c ă ldura efemer ă a iubirii bate timid in inimile celor care au curajul s ă -i r ă spund ă . Triste ţ ea ş i calvarul sufletului chinuit de cicatriciile unei vechi ş i adormite contempl ă ri pare c ă i ş i pierde din intensitate c ȃ nd este inconjurat ă de simplitatea sentimentului etern iubirea. O, ce subiect, ce cumul calm de st ă ri m ă cuprind c ȃ nd valul stigmatizat al pl ă cerii unui pierdut timp se arat ă in chipurile trec ă toare ale unor drage suple siluete. Lumina pare s ă devin ă compania perfect ă a atemporalit ăţ ii durerii de a fi iubit candva ş i de a iubi in viitor. Ce dualitate magnific ă , ce grotesc admirabil spectacol c ȃ nd col ţ ii ascu ţ i ţ i ai dr...