Gând și negând: privim liberi lumea

Din gustul fin al mortificării zilnice, ne ţesem pânza de gânduri despre ceea ce putem întâlni într-un moment conştient sau rupt din aburii neantului provocator. Confictul cu sinele devine evident, mai ales în condiţiile în care omul are tendinţa de a se cufunda într-un perimetru emoţional şi corporal de mici dimensiuni. Revirimentul gândirii suspină la întâlnirea cu mentalitatea restrictiv recent dezvoltată de sistemul nervos uman. Fiecare devreme devine o întarziere aprinsă intr-un foc de scuze, griji și ulterior dacă starea persistă în depresie. A devenit greu să gândeşti clar şi fără părtinire. Cine a schimbat macazul? Se pare că intelectualii au sesizat că structurarea unui gând ce-şi are obârșia în originalitate devine motiv de suspiciune. Ȋn trecutul îndepărtat să pui la îndoială afirmaţiile sau şirul logic de idei al unei persoane era considerat un lucru de o nobleţe intelectuală înălţătoare, acum iţi sunt chestionate motivele ulterioare prin contra argumentele pe care le oferi. Gāndul a îmbrăcat haina intimităţii de o „izolare” îngrijorătoare. Sentimentul eliberării survenit în urma elaborării unei finalităţi logice s-a dispersat într-o ceaţă muritoare limitată și exclusivă. 

A devenit extrem de facil să te complaci într-o mediocritate sufocantă dar respirabilă, aflată undeva la marginea unei decente instinctiv intelectuale. Toleranţa pentru lipsa de fluiditate în gândire prinde aripi într-o societate ce încurajeaza micul şi mai micul în orice activitate şi trece cu vederea grandiosul său drumul spre el, clasificându-l drept moştenire fals asumată. Rasuflăm uşuraţi când liniştea se apleacă cu tandreţe peste o masă de oameni şi ne îngrijorăm atunci când un individ denotă un liber arbitru care taie cu o „sabie” intelectuală mormântul general al educaţiei. Gândurile ne definesc deoarece ne oferă opţiunile pe care ulterior acţiunile noastre le concretizează într-un palpabil pozitiv sau negativ. Frunzele copacului mental al umanităţii sunt diverse în culoare şi textură însă locul primordial aduc cu ele esenţa graţioasa care ne diferenţiază de restul codrului. Invitaţia către inovaţie rămâne deschisă oricui însă facilul promovat din gură în gură de către indivizi este cel care atrage din ce în ce mai mulţi acoliţi restrângând comunitatea celor care făuresc prin ideile lor fundaţia unei zi de mâine productivă. Respectând un tipar involutiv, gandul actual ce se infiripă timid în grotele craniene ale tinerilor, se zdruncină puternic când dintr-o circumstanţă pe care nu o doreşte întâlneşte umbra unui iz de personalitate. 

Vietăţiile dotate cu discernământ progresiv, înţeleg profunzimea unui gând clar, bine exprimat în public şi corect aplicat în diverse cadre. Totuşi numărul acestora scade de la an la an cel puţin într-o ţară est europeană în care accentul se pune pe lipsirea de iniţiativă individuală şi se promovează masificarea atât intelectuală cât şi de perspectivă. Sistemul darwinist în care se amestecul gânditorilor cu prefăcuţi ignoranţi suspendă orice relativă normalitate, reuşeste totuşi să dea naştere unor creaţii sublime. Peniţa fără de cerneală işi arogă un mic impuls inspiraţional atunci când conştientizează că se află în mijlocul naturaleţii simple de a fi. Acesta este făra îndoială contextul perfect pentru o cascadă interminabilă de subtilităţi creative menite să încânte, să desertifice frunţi încruntate. Gandul are darul de a fi suprem, graţios şi liber. Negândul eclipsează şirul vivid al ploii creaţiei şi mângâie cu precădere monotonia unui ieri, prezent şi maine fără finalitate. Limita dintre divin şi terestru descoperă minimalizarea conceptualizării simple de a fi om, cu tot ceea ce carnea şi oasele împreunate implică. Dintre repotenţarea adâncului trecut al unui gând, geneza acestuia şi cointeresarea punerii lui în aplicare cu izul derizoriului, omul va alege ultimul element. Cu siguranţă răspunsurile la întrebarea „de ce?” pot varia între comoditatea primordială, dezinteresul faţă de transpunerea gândului în realitate şi uneori absurditatea şi al ei farmec. 

Dintre rocile ideilor ce par geniale în marea lor majoritate şi stupide în limitata lor proporţie descoperim zilnic afecţiunea nutrită de umanitate vizavi de rapiditatea cu care răul morţii îşi spală victimele. Neobosit şi agresiv gândul aduce firide atemporale care duce omul relativ zilnic în faţa finalităţii sale corporale şi spirituale. 

Totuşi, lupta dintre gând şi negând pare uneori ireală şi hilară. Arena în care cei doi „combatanţi” işi duc razboiul, mintea, nu este cel mai prolific pentru exuberanţa idealurilor productive. Paradoxal, nu? Sunt conflicte latente sau agresive între natura egoistă a omului şi dorinţa lui răzleaţă de a împarţi anumite frânturi de bine semenilor. Productivitatea gândurilor născute de instinctul omului de a-şi aduce semiţia binelui, nu înregistreaza numere impresionante, deoarece malformaţia societăţii moderne are sub patură doar ruginite perspective. Gândirea superficială aparent câstigă teren într-un ritm vertiginos în ultima perioadă, datorită unor multpli factori de sorginte socială, politică, psihologică şi uneori fizică. Există din nefericire un tipar involutiv al „fabricii” mentale ce scoate pe bandă rulantă sub-fabricate uzate, purile şi neatent înfăşurate într-un ambalaj superficial.