Apus de vise
Apus de vise
Şi-am să mor in amintirile de dor,
Ce zi de zi atāt de mult mă dor.
Şi-am să apun in visele de ieri,
Ce azi devin brute coșmaruri.
Şi-am să uit gustul iubirii,
Alaiul de frumoase sentimente,
Şi-am să scriu cu cerneală de stele,
Cum a mea inimă dispare in durere,
Unsă de lacrimi și suferinţa-avere.
Şi-am simţit cum trupul mi se frānge,
Sub cărămizi de pură deznădejde,
Şi printre file uitate de poveste,
Am devenit poetul nimănui.
Şi-am sufletul scăldat de necuvinte,
Bătut de-o dragoste, ucis de sine,
Şi inmormāntat in reci morminte.
Şi-am ochii de ură sculptaţi,
Acum cānd Dumnezeu lipsește,
Şi totul pare că deodată ruginește.
Şi-am un venin ce curge-n vene,
Arzānd cu furie umbra bunătăţii,
Căci oaspete fiind in cununia vieţii,
Sunt nepoftit in oda lucie a fericirii.
Şi-am să adorm trăind in noapte,
Departe de vise sau speranţe.
Şi-am un lup in mine ce urlă,
Blestemānd Luna și ale ei stele,
Coroana de lacrimi i se mai vede,
Din codrul pustiit și fără vreme.
Tradus in groaza zilei de māine,
Dispar treptat in praful de suspine…
Şi lacrimi curg…
Apus de toate |