Whispers in the dark

Nu. Lanţul se strānge-n jurul trupului, Şi arde pielea, zgārie fierul inimii, Māncānd cu pofta sacră a corbului, Frānturi din sinele injurat de Bine. Uite-i candela durerii cum pālpāie, De-atinge poarta Raiului inchis, Şi chiar de toţi văd sfā ș iatul ins, Alura de cer ș etor ru ș inat, devreme Stinge orice dorinţă de ajutorare, A lor, cei mulţi ș i nepătaţi… Un inger a ș ternea un sul de paie, Impletit in lacrimi divine, peste Nefericitul morman de oase, poate, A ș a se va lini ș ti ș i cruda durere, Copila uitată a temerilor brute… Dar unde-i Dumnezeu ș i mila? Un tānăr moare, viaţa-i dispare, Şi nimănui nu i se pare, Că merită a fi salvat ci-n continuare, Lăsat să putrezească in inchisoare. Dar oare, Ce-o fi in sufletul lui, De-si dă ultima suflare, Fără o inimă blāndă alături? Nici nu contează, viaţa ii fuge, Noapte sau zi suferinţa il roade… Oare?

Plecat-ai inapoi Pe-o bancă ponosită am absolvit, Scoala ferice a iubirii lāngă tine, Căci ani trecură in singurătate, Pānă cānd printr-o intāmplare, Cu entuziasm feroce, te-am intālnit. Prin cuvintele buzelor, ne-am aflat, In ore pierdute-n noapte, ce plăcere, Mai ţii minte? Noi ca suflete-acrobat, Ne ridicam imbraţişaţi spre stele, In inimi, ne iubeam cu intensă putere. Palmele obrajii ţii cuprindeau cu foc, Flacăra pasiunii ardea pe ale noastre, Tinere, de Dumnezeu chipuri iubite, Si eram unul amāndoi ca un ghemotoc, Ne prăvăleam in frumuseţea vieţii sure. Si m-am indrăgostit atunci, dulce nebunie! Văzut-am şoaptele fericirii imbrăţişate, Simţit-am pulsul surāsului, o fină bucurie, Tu erai totul, unică şi continuă alinare, Tu! Sărutul unui vis de primăveri divine. Plecat-ai inapoi printre suspine adormite, Lăsāndu-mă imbrăcat in iubire şi flori, Stingher sub lumina molatecelor astre, Ce ne luminau pe noi. Lacătul dorului, ...