Mărturisire

Mărturisire

Așezat pe-o stāncă de aramă,

Şi-mbrăcat cu frunze adamice,

Privesc a zorilor virgină culoare,

Minunāndu-mă că trăiesc; ce lumină atoateziditoare,

Ce savoare firavă a Universului intr-o clipă adunată,

Robul neștiutelor, eu, nedemn cu piciorele goale,

Mă scald cu umilinţă in roua aproape divină.

Timid, Luna, dintre norii bosumflaţi apare,

Cu un buchet mare de stele ameţite,

Venite de la crāșma Răsăritului-Dungat.

Iar mă las purtat ca un toiag soldat,

De un bătrān Ene folosit, in māinile căruia,

Imi las sufletul, cugetul și dragostea,

Indrăznind să vorbesc cu dulci speranţe.

Din depărtări un zāmbet dezrădăcina munţi,

Indepărta troiene de temeri și suferinţă,

Oferind lumii un puls drag fericirii,

Perla iubirii ce se inșiră cu chibzuinţă,

La gātul chipului iubit de fiinţa și ochii mei.

Şi inima-mi șoptește unde s-aștept,

Şi sufletul-mi aduce florile unui regat,

Cu o regină prea frumoasă,

Iubită fără margini, necondiţionat,

Intr-un tărām feeric, vecin cu Cerul,

Acolo, la sānul iubirii unui tandru noi. 

Love you.