Whispers in the dark

Bilet-sărutare Acolo unde timpul se-odihne ș te, Şi lini ș tea de-a pururi domne ș te, Incep să mă strecor cu-o floare, Şi un liber vals croit de iubire; Timid, obrajii ro ș ii, ochii smeriţi, Doar poate lāngă tine, visul meu dulce, Voi adormi… Şi te văd chiar de nu e ș ti aproape, Şi te simt in miezul nopţilor albe, Iar ziua cānd Soarele m-adoarme, Pă ș esc u ș or, increzător, spre tine, Domniţa ce-mi călăuze ș te cu tandreţe, Existenţa-n visele sublim nemuritoare. Simt că-n inima ta o luptă se duce, Şi-a ș vrea să te rătăcesc in alinare, Fără dorul de a nu te simţi aici, Lāngă mine, vlăstarul emoţiilor pure. Şi ţi-a ș da lumina ochilor căprui, Ce se oglindesc in albastrul nepreţuit Al privirii tale, vuiet de blāndeţe. Şi-a ș fi ancora vāntului dinspre Apus, Roua sărutului ce-ntinere ș te magic, In māngāierea buzelor incāntate tragic, De lira zburătorului drag, binedispus. Cāntecului suav ce tandru mi-a condus, Inima să ...

Om bun in de ș ert In mijlocul pustiului, departe lāngă nori, Şade imbrăcat in crengi ș i sărace ș oapte, Un tānăr rupt faţi ș de cruda realitate. Lāngă el, un buchet de rupte flori, Albastre ș i albe, voio ș i trandafiri, Adu ș i din inimă pe linul unor amintiri, Dragi inimii lui, ce respira nemurire. O seară minunată, un colţ ferit de rele, Doar umbra junelui ș i uitate priviri, Indrăzneau să cheme mugurii serii. Dar nimeni nu venea, ceasul era uns, De ore zămislite in negru ș i Apus… Din depărtări corzile unei harpe plāngeau, Cāntānd de zor un adānc curaj de sunete, Ce dezmierdau ș i intristau prin profunde Cuvinte trupul, sufletul peticit ș i mintea, Celui ce căuta prin necuvinte moartea. Şi cerul prin ale sale stele il compătimeau, Cātă singurătate, profundă apăsare, Totul striga in jur a crudă nepăsare, Căci tānărul tocmai visa drumurile, Către Ultima ș i finala destinaţie. Singur, cui să-i pese de ochii lui, Cum i ș i pierde...

M ărturisire Așezat pe-o stāncă de aramă, Şi-mbrăcat cu frunze adamice, Privesc a zorilor virgină culoare, Minunāndu-mă că trăiesc; ce lumină atoateziditoare, Ce savoare firavă a Universului intr-o clipă adunată, Robul neștiutelor, eu, nedemn cu piciorele goale, Mă scald cu umilinţă in roua aproape divină. Timid, Luna, dintre norii bosumflaţi apare, Cu un buchet mare de stele ameţite, Venite de la crāșma Răsăritului-Dungat. Iar mă las purtat ca un toiag soldat, De un bătrān Ene folosit, in māinile căruia, Imi las sufletul, cugetul și dragostea, Indrăznind să vorbesc cu dulci speranţe. Din depărtări un zāmbet dezrădăcina munţi, Indepărta troiene de temeri și suferinţă, Oferind lumii un puls drag fericirii, Perla iubirii ce se inșiră cu chibzuinţă, La gātul chipului iubit de fiinţa și ochii mei. Şi inima-mi șoptește unde s-aștept, Şi sufletul-mi aduce florile unui regat, Cu o regină prea frumoasă, Iubită fără margini, necondiţionat, ...

Graiul m ă rii A luneci pe culmile somnului, Ş i timid, pe m ă sur ă  ce ochii Se inchid u ş or, realizezi, C ă p ăş e ş ti in visul inimii. Te reg ă se ş ti in calmul serii, Liber ă -n sim ţ uri at ā t de dulci, F ă r ă triste ţ e sau posibile griji, La malul m ă rii cristaline, Of, ce frumos r ā zi! In ochii t ă i se reflecta valurile Albastre, vii ce intr-un dans ginga ş , I ţ i declar ă gra ţ ios iubire. Trupul delicat se dezmierd ă doina ş , In boabe de nisip cu vanilie, Ce sub c ă ldura unor juc ă u ş e stele, Se topesc pe a ta lin ă piele. Timid porne ş ti spre masajul apei, Baia nocturn ă pe care-o iube ş ti; Se-a ş terne precum o m ā ng ā iere, Iar tu oferi Lunii sur ā sul ce cere, Un glas de bun ă tate din buze-miere, Soptindu- ţ i: „treze ş te-te, a sosit m ā ine...” Deschizi ochii sub c ā ntecul lirei suave, A ingerilor care deseneaz ă cu duio ş ie, Pe al t ă u chip drag un z ā mbet. Acum, fugi g ă ...

Adame! Unde ti-e coasta?  Un cult reinviat de negurile vidului, Paseste in ograda haului transformat, Cu coase si topoare inarmat, In mazga croit, de molii mancat, Dorind sa extermine Biblia terestrului. Mimand orgasmul fericirii libere, Conducatorul lor, maretul Adam, Ofera gratios, cu ochii sangerand, Urmasilor lui Avraam, sub stele moarte, Covorul spre nevertebrata eternitate... Din chinul folosului deplans de Univers, Omul, corvoada raului ignorant, rasare, In umbra celor nestiute, de minciuna roase, Cu mila-n pietre rumenite si rigid atins, Sa cerseasca indurare celor fara de Moarte. "-Voi, zambete false scoateti-va sufletul, Aruncati-l sub radacina zilelor apuse, Caci a venit valul detractor, uite secretul! In vie moarte inima o sa va piara, semne, Ce v-arata neintrerupta rautate, brutelor!!" Lent se construi muzeul viu al Apocalipsei, Peste cadavrele singuratatii impartasite, Iar Creatorul pironit in stupefactia milei, Accepta darul nefiint...

Gradina demonilor orbi In coltul vrajilor apuse sta ura renascuta, Cu frica sumelor demente; diavolii canta,  Despre soborul suferintei, rece si fulguita, De durere sufocata in chinul umbrelor vii.  Un mic si intunecat adept al noptii, Paseste-n mazga Mortii-rasare si subit, Isi drege pulsul vocii urland pustiului,  Dezamagirea stransa de-a lungul vietii.  -De ce tu vid al cariei impulsiv-sobre, Sa vii azi, intr-o mocirla sufleteasca, Luandu-mi sangele din ochi, si-n lene, Lasand in loc, un put de vise inecate? O liniste, cu miros de rautate crunta, Suprima glasul vapaii de Iad regurgitata, Si intr-o clipa uitata, aprinde Focul-Abate, Dezvirginand altarul promisiunilor desarte.