Adame! Unde ti-e coasta?
Adame! Unde ti-e coasta?
Un cult reinviat de negurile vidului,
Paseste in ograda haului transformat,
Cu coase si topoare inarmat,
In mazga croit, de molii mancat,
Dorind sa extermine Biblia terestrului.
Mimand orgasmul fericirii libere,
Conducatorul lor, maretul Adam,
Ofera gratios, cu ochii sangerand,
Urmasilor lui Avraam, sub stele moarte,
Covorul spre nevertebrata eternitate...
Din chinul folosului deplans de Univers,
Omul, corvoada raului ignorant, rasare,
In umbra celor nestiute, de minciuna roase,
Cu mila-n pietre rumenite si rigid atins,
Sa cerseasca indurare celor fara de Moarte.
"-Voi, zambete false scoateti-va sufletul,
Aruncati-l sub radacina zilelor apuse,
Caci a venit valul detractor, uite secretul!
In vie moarte inima o sa va piara, semne,
Ce v-arata neintrerupta rautate, brutelor!!"
Lent se construi muzeul viu al Apocalipsei,
Peste cadavrele singuratatii impartasite,
Iar Creatorul pironit in stupefactia milei,
Accepta darul nefiintarii, cazanul Orei-rupte,
De tot ce inseamna iubirea zilei de maine...
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Un cult reinviat de negurile vidului,
Paseste in ograda haului transformat,
Cu coase si topoare inarmat,
In mazga croit, de molii mancat,
Dorind sa extermine Biblia terestrului.
Mimand orgasmul fericirii libere,
Conducatorul lor, maretul Adam,
Ofera gratios, cu ochii sangerand,
Urmasilor lui Avraam, sub stele moarte,
Covorul spre nevertebrata eternitate...
Din chinul folosului deplans de Univers,
Omul, corvoada raului ignorant, rasare,
In umbra celor nestiute, de minciuna roase,
Cu mila-n pietre rumenite si rigid atins,
Sa cerseasca indurare celor fara de Moarte.
"-Voi, zambete false scoateti-va sufletul,
Aruncati-l sub radacina zilelor apuse,
Caci a venit valul detractor, uite secretul!
In vie moarte inima o sa va piara, semne,
Ce v-arata neintrerupta rautate, brutelor!!"
Lent se construi muzeul viu al Apocalipsei,
Peste cadavrele singuratatii impartasite,
Iar Creatorul pironit in stupefactia milei,
Accepta darul nefiintarii, cazanul Orei-rupte,
De tot ce inseamna iubirea zilei de maine...
Nimicul se croieste-n ignoranta delasatoare a celor ce inca sunt copiii dezordinii. Cei ce se plang de a lor indiferenta, cei care se ranesc cand minciunile nu mai dau roade si cei care raman monstri umani, se tem in fiecare zi. Ei stiu ca suferinta le este aproape mereu... Ei cunosc adevarul, acel sir de cuvinte ce soptesc: "am luat decizii proaste, am fost ce nu trebuia si inteleg de ce viata ma pedepseste asa." Nu zic curaj sau rabdare ci pierdeti-va in fum, mocirla, noroi si negrul inaltator...
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
