Alb inecat
Umil privesc reflecţia sufletului intr-un ulcior,
Si tremur delirȃnd de cruda imagine ce vine,
Rănindu-mi retina, in sunete electrice de cor,
Mă pierd subtil văzȃndu-mă pe mine in tine.
Un rob in amintiri, un sclav beţiv al umbrei,
Văzȃndu-şi chinul, neprihănit işi alină dorul,
In surle şi fanfare lȃngă mormȃntul nemuririi,
Plȃnge indurerat sub bolta veşnicului rău sol.
Intind o mȃnă, durerea imi regenerează corpul,
Zgȃriat de vise, singerez cuprins de acalmie,
Te văd, eşti tu? Minciuna curvă imi surȃde,
Iluzia desfrȃnată zilnic ce-mi defăimează fortul.
Iubirea din trecut crează vlăstere falnice de vie,
Trimit o alinare, mă las sedus de noua nemurire,
Domol cu-o rugă cuprind defăimator o veselie,
Sufletul respinge şi mă aruncă-n Iadul de sub mine.
Poveşti de dragoste cu zȃne? In rȃsete spre tine,
Ma-arunc cu-o ură lipsită de poetice cuvinte,
Fără iertare, in timp ce Moartea suav imi spune,
“Copile drag, arată-le umbra ce zace in tine…
