Alb inecat
Alb inecat Umil privesc reflecţia sufletului intr-un ulcior, Si tremur delir ȃ nd de cruda imagine ce vine, Rănindu-mi retina, in sunete electrice de cor, Mă pierd subtil văz ȃ ndu-mă pe mine in tine. Un rob in amintiri, un sclav beţiv al umbrei, Văz ȃ ndu-şi chinul, neprihănit işi alină dorul, In surle şi fanfare l ȃ ngă morm ȃ ntul nemuririi, Pl ȃ nge indurerat sub bolta veşnicului rău sol. Intind o m ȃ nă, durerea imi regenerează corpul, Zg ȃ riat de vise, singerez cuprins de acalmie, Te văd, eşti tu? Minciuna curvă imi sur ȃ de, Iluzia desfr ȃ nată zilnic ce-mi defăimează fortul. Iubirea din trecut crează vlăstere falnice de vie, Trimit o alinare, mă las sedus de noua nemurire, Domol cu-o rugă cuprind defăimator o veselie, Sufletul respinge şi mă aruncă-n Iadul de sub mine. Poveşti de dragoste cu z ȃ ne? In r ȃ sete spre tine, Ma-arunc cu-o ură lipsită de poetice cuvinte, Fără iertare, in timp ce Moartea suav imi spune, “Copile ...