Corpus Tristitae

Corpus Tristitae

De la inceputurile unui ieri trecut si avantul perpetuu al viitorului tristetea mereu a fost o constanta in viata omului. Fie in doze mici sau mari, cicatricea unei dureri adanc inradacinata in suflet si-a facut simtita prezenta de fiecare data cand starea mentala inregistra un low ingrijorator. Inabilitatea unui zambet si sentimentul de goliciune, par a fi principalele efecte ale acestei stari, neluand in considerare etern prezentele lacrimi sau dezamagiri oferite inconstient celor din jur. Tristetea are un venin puternic, raspandindu-se rapid in suflet si limitand capacitatiile persoanei de a relationa cu cei din jur. Totul devine neinteresant, apasator si refugiul incepe a fi cautat undeva departe in terte sunete sau imagini neintelese. Restul oamenilor de multe ori blameaza tristetea si implicit pe cei care o au in spirit drept marca vie a simplei existente insa nu inteleg cat de greu este sa pasesti in lume cu o asemenea cruce in spate. Din nefericire, sa fii trist echivaleaza in cele mai multe instante si cu sa fii singur, stare de facto ce ingreuneaza si mai mult eventualitatea aparitiei unei scapari. Usor, usor pe masura ce timpul trece tristetea transforma omul intr-un paria al societatii, intr-un corp strain al familiei. In functie de sensibilitatea si pulsul emotiv al persoanei, tristetea se transforma in depresie, ce aduce indiferenta fata de sine, fata de sanatate, fata de durere fizica sau emotionala si fata de mai tot ce inseamna viata.

Tristetea in viziunea lui Petru Cretia

"La temelie stau, fireste, doua senzatii polare, placerea si durerea, pornind de la care s-a construit tot sufletul nostru de sentimente, emotii si pasiuni, distinctia polara originara pastrandu-se in serile placere (ca sentiment) - bucurie - fericire si durere (ca sentiment) - tristete -nefericire. Se va observa ca tristetea, care corespunde bucuriei, ocupa, in propria sa serie, un loc median. Pe de alta parte, ea nu face parte dintr sentimentele primare, ca iubirea si ura. Acestea doua sunt legate, prin radacinile lor, de viata si de moarte, in schimb tristetea pare a fi intre regnuri, ca o bucurie cazuta sub umbra durerii, ca viata sau iubirea simtite in perspectiva mortii. Dar nu e asa. Tristetea nu e un sentiment primar si elementar, dar nu este nici un sentiment mixt, ci unul pe cat de simplu, pe atat de greu de surprins in esenta lui. Tristetea este opusul bucuriei sau, intr-o terminologie mai populara si mai frusta, al veseliei. Trecand de la bucurie la tristete, sufletul nu trece de la lumina zilei la intunericul noptii, ci intra intr-o lumina de asfintit, intr-un fel de penumbra sau de clar-obscur. In acest sens, tristetea este o innegurare a orizontului bucuriei sub imperiul unei dureri. In acest sens, exista tot atatea feluri de tristete cate feluri de durere. Dar intre durere si tristete sunt cel putin doua deosebiri fundamentale: tristetea, spre deosebire de durere, nu poate fi niciodata subita, violenta si brutala. Am putea zice chiar ca tristea este ceea ce ramane dupa violenta durerii, o stare reziduala, difuza, care niciodata nu poate fi punctuala sau momentana: tristetea e o durere atenuata care se instaleaza in timp. Si totodata in intreg cuprinsul sufletului..." - "Luminile si umbrele sufletului" -Editura Humanitas


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

EGO

Maturitate