Lacrimi din soare
Lacrimi
din soare
O să inţelegi peste luni
sau zile,
Cum plānge inima cu
lacrimi fine,
Şi totul pare a fi sculpat
de fire,
Gāndindu-mă la o viaţă fără
tine.
Lacrimi vărsate in
cuptorul nopţii,
Mi-ating sufletul pentru-că
māine,
Voi vrea să mi te aduc
aproape,
Şi tu nu vei putea deloc
veni.
Alegeri in suspine și regrete
crude,
Unde ești
tu cānd pentru mine,
Totul se surpă, născānd
brute ruine?
Incep să alerge pașii
fără durere,
Căci nu mai simt vie plăcere;
Sărutările vor deveni praf
de iele,
Şi vrăjitoare arse fără
nume.
Voi număra granule de
nisip uitate,
In pulsul altei fete fără
dragoste,
Pierzāndu-mi viaţa, mintea
și
inima,
In parcul din Copou pe-o
bancă vie
pulsānd a singura iubire…
Şi trecători vor asculta șoapte
dulci,
Cāndva impărţite-n tandre
imbrăţișări.
Iar eu mă voi cuibări
peste mări,
Departe de-o Romānie a
unui noi,
Ce nu-mi aparţine…
Ultim dialog:
El: A venit noaptea, iar nu sunt stele, tristetea mi le-a furat si le-a dus undeva departe.
Ea: De ce esti trist?
El: Deoarece te iubesc asa cum inima nu a indraznit niciodata s-o faca si nu stiu cum sa fac sa-ti arat... sa te fac sa simti acest puls din mine.
Ea: Cat de mult? Arata-mi ca eu sunt mai importanta decat tot ce a fost si va fi.
El: Nu pot cuvintele sa masoare fraiele acestei dragoste, ce in conditii vitrege continua sa fie vie si doar a ta. Tu ai devenit eu, deja odihna mea fara linistea ta nu mai este posibila. Succesul meu nu mai este succes de tu nu il imparti cu mine. Trist sunt cand stiu ca voi in locuri indepartate de tine, si lacrimi se vor cuibari in suflet seara de seara. Iar tu unde vei fi? Acolo...din acest motiv sunt trist.
Ea:
