Nesemnat
Nesemnat
Tragicomedia vietii a inceput cu primul gand furat de
un sentiment neloial, ce s-a ascuns in suflet precum un parazit fascist. Lista obligatorie,
cu lucrurile nedemne de atins intr-o societate manjita de false valori si
putoare stridenta, devine din ce in ce mai lunga. Intr-un holocaust al
constiintei, instinctul de supravietuire se darama in fata ciorilor prezente in
viata de zi cu zi. Timpul devine o relicva, orele se ascund in tufisul mort al
sufletelor virgine, neatinse de cultul clubului sau “magia” bronzului nealterat
de razele ultraviolet ale desartaciunii. Se dezvolta o neputinta derizorie, lipsita
de o plasa de siguranta, in vuietul plans al furtunii ce macina inima.
Ne intarim statutul de prizonieri eterni intr-o tentativa
larga de suicid visceral iar viata ne scapa printre degete, precum nisipul
nemuritor al mantuirii. Pierduti, ne punem increderea in oameni, investim
sentimente si emotii profunde, lasandu-ne prada vulturilor. Raceala atinge
sufletul si pe masura ce incepem sa dezvoltam un minimum de empatie, totul se
surpa-n vidul neputintei crude. Este usor sa fii nepasator rupand inima in mii
de fragmente ce sapa in adancurile pamantului incercand sa ajunga la Hades.
Oglinziile incep sa puna chipul ruginit pe un leagan al durerii ce se duce si
vine mereu cu intensitati diferite. Obosim sa ne luptam cu sentimentul nenascut
al clipelor ce nu vin si pe masura ce oamenii ne dezamagesc si ne improasca cu
indiferenta, inutilitatea existentei devine singurul lucru care mai are puls.
Unii spun ca viata este un dar de la Dumnezeu si in a lor fericire, incearca sa
salveze sufletele torturate de singuratate si neliniste sufleteasca. Uita sa
priveasca cu adevarat in durerea celui pe care-l au alaturi si lacrimile ce se
lovesc de desertul pamantului locuit de pasi uitati, cad precum strigatele
lupilor din departari… dar nimeni nu aude nimic. De ce? Pentru-ca este mai usor
sa nu-ti pese decat sa imparti blandete, grija si afectiune. Inchisoarea numita
viata, este dura, gardienii nemilosi si niciodata nu vom putea evada. Pacatele
devin irelevante. Esuam. Pe o margine de samburi-vise, ne sugrumam de iluzii si noptiile
ne lasa fara aer…
Totul se transforma in suspine moarte, in regrete ce
se intretin pe holuri intunecate si nimic nu mai conteaza deoarece nimic nu mai
exista. Suntem departe de a fi reparati, pe-un pamant in care singurul
Lord-Creator este doar singuratatea.
